spot_img
miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăLocal BTInstanțele se închid. Anchete epidemiologice între angajați

Instanțele se închid. Anchete epidemiologice între angajați

Instanțele din Botoșani își închid ușile. Începând de ieri, activitatea cu publicul este sistată complet, iar fiecare judecător va stabili cauzele urgente care le va judeca. Singurele persoane care vor mai avea voie să intre vor fi doar părțile implicate în procesele urgente, dosarele în cauză fiind anunțate pe site-urile instituțiilor de pe portalul instanțelor de judecată http://portal.just.ro.

În acest context, toate înscrisurile vor putea fi depuse la registraturi numai online, prin fax, ori prin intermediul serviciilor poștale și de curierat. Cu totul execepțional vor fi acordate derogări, însă numai dacă situația nu permite alte variante de comunicare. La fel, consultarea dosarelor la arhivă a fost interzisă, acest lucru fiind permis cu titlu excepțional doar pentru cauzele urgente care se judecă.

Și nu este doar atât. Potrivit ultimelor norme, până și angajații instanțelor sunt obligați să respecte reguli stricte și să depună declarații în scris cu privire la eventualele zone de risc în care au fost în ultimele două săptămâni, procedura fiind asemănătoare cu cea derulată la frontieră în cazul celor care se întorc din străinătate. În acest fel, conducerile instanțelor încearcă să realizeze un fel de anchetă epidemiologică în rândul proprilor angajați.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
13.9 ° C
13.9 °
11.6 °
87 %
2.7kmh
100 %
mie
18 °
joi
20 °
vin
11 °
sâm
18 °
Dum
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să conduci verde cu mașina electrică, dar nu strică să fii și prevăzător.

EDITORIAL

Nu am idee câtă lume cunoaște pilda cu broscuța surdă și, de aceea, pentru a fi sigur că voi fi înțeles așa cum trebuie...

EPIGRAMA ZILEI

Foaie verde și-o sipică, Badea are ... leafa mică Dar spune la orișicare Că eu am ... poșeta mare! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...