spot_img
miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăPrima PaginăAmenzi pentru inconștienții care nu respectă izolarea la domiciliu

Amenzi pentru inconștienții care nu respectă izolarea la domiciliu

În ultimele 24 de ore, toate structurile de ordine și siguranță publică au acționat, în sistem integrat, pentru prevenirea și combaterea criminalității. La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, 261 de efective (echipe mixte de polițiști, jandarmi și polițiști locali ) au efectuat verificări pentru respectarea normelor legale impuse în contextul stării de urgență, ocazie cu care s-au aplicat 8 sancțiuni contravenționale, dintre care 7 în valoare de 16.200 lei pentru nerespectarea măsurii de izolare la domiciliu și o sancțiune în valoare de 10.000 lei pentru nerespecatrea măsurii de suspendare a activității a unui local public. Totodată, Inspectoratul Județean de Jandarmi Botoșani a executat misiuni de pază/ordine publică în zona celor trei locații de carantină (9 jandarmi)și au venit în sprijinul polițiștilor pentru însoțirea unui convoi care a tranzitat județul (2 jandarmi). Alți 78 de jandarmi s-au aflat la misiuni de ordine publică, iar 30 la paza și protecția obiectivelor din competență, la care accesul publicului este restricționat.

Până astăzi, 21 martie, pe teritoriul județului Botoșani:

în carantină instituționalizată sunt 69 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus)
– alte 807 persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Pe plan județean, în vederea gestionării cât mai eficiente a situațiilor de urgență, la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgeă Botoșani a fost alocată o linietelefonică a Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, respectiv 0231.508.155, fiind angrenate echipaje pentru preluarea, direcționarea și soluționarea tuturor situațiilor sesizate.
Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
10.6 °
9.4 °
95 %
3.1kmh
100 %
mie
18 °
joi
20 °
vin
11 °
sâm
18 °
Dum
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să conduci verde cu mașina electrică, dar nu strică să fii și prevăzător.

EDITORIAL

Nu am idee câtă lume cunoaște pilda cu broscuța surdă și, de aceea, pentru a fi sigur că voi fi înțeles așa cum trebuie...

EPIGRAMA ZILEI

Foaie verde și-o sipică, Badea are ... leafa mică Dar spune la orișicare Că eu am ... poșeta mare! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...