vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTParcurile din municipiul Botoşani au fost închise

Parcurile din municipiul Botoşani au fost închise

Echipele de la Direcţia Servicii Publice, Sport şi Agrement au finalizat operaţiunea de închidere a parcurilor. Acestea au pus în practică ordinul emis de Cătălin Flutur, primarul municipiului, la începutul săptămânii. Ordinul a vizat închiderea cu garduri împrejmuitoare a intrărilor în parcurile Mihai Eminescu, Curcubeului și Tineretului. Totodată, a fost transmis ordinul de închidere a toaletei publice din vecinătatea Cofetăriei Parc. „Consider că este necesar să împiedicăm astfel accesul în parcuri al oricărei persoane pe perioada stării de urgență, ținând cont de recomandările riguroase ca toată lumea să stea acasă. Părăsirea locuinței se poate face doar în situații de absolută necesitate, iar plimbarea prin parc nu reprezintă o astfel de situație”, a declarat Cătălin Flutur.

În aceste condiţii, parcurile municipiului au devenit oaze de verdeaţă care vor fi admirate doar de botoşănenii care locuiesc în vecinătatea acestora.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11 ° C
11.1 °
8.2 °
61 %
1.8kmh
99 %
vin
18 °
sâm
23 °
Dum
24 °
lun
25 °
mar
16 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...