spot_img
miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăLocal BTDaniel Câşlariu, alături de cei care luptă cu COVID-19 (video)

Daniel Câşlariu, alături de cei care luptă cu COVID-19 (video)

Daniel Câșlariu, preşedintele Asociaţiei „Grup Civic” Botoşani, rămâne alături de cei care se află în prima linie în lupta cu COVID-19. Tânărul continuă activitatea de ajutorare a persoanelor aflate într-o situație specială. Ieri, 26 martie, Daniel Câșlariu a dus produse alimentare la două familii aflate în auto izolare, după ce au venit din străinătate. „Am ajuns la familiile indicate de reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Socială din Primăria Botoşani. Am avut discuţii şi cu domnul primar Cătălin Flutur şi pregătim un protocol de colaborare, pentru a acţiona unitar. Nu ne dorim să ajungem în situaţia ca o familie să ceară ajutor de la primărie, dar şi de alte trei asociaţii. Ne vom coordona pentru a-i ajuta pe cât mai mulţi botoşăneni care au nevoie de sprijinul nostru”, a declarat Daniel Câşlariu.

Pe lângă colaborarea cu autorităţile locale pentru sprijinirea familiilor izolate la domiciliu, Daniel a răspuns şi solicitărilor primite de la persoane din ţară, care vor să-şi ajute părinţii, aflaţi la Botoşani.  „Acestea ne trimit bani şi noi cumpărăm produsele indicate, după care le ducem părinţilor. Până acum, prin acest sistem, am ajuns la peste zece familii, bineînţeles, că respectarea tuturor măsurilor impuse de starea de urgenţă în care ne aflăm”, a mai explicat tânărul.

Pe 16 martie, Asociaţia „Grup Civic” Botoşani a demarat campania „Tu stai acasă, noi venim la tine!”, pentru a veni în ajutorul bătrânilor şi persoanelor vulnerabile cu produsele şi medicamentele de care au nevoie.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
13.9 ° C
13.9 °
11.6 °
87 %
2.7kmh
100 %
mie
18 °
joi
20 °
vin
11 °
sâm
18 °
Dum
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să conduci verde cu mașina electrică, dar nu strică să fii și prevăzător.

EDITORIAL

Nu am idee câtă lume cunoaște pilda cu broscuța surdă și, de aceea, pentru a fi sigur că voi fi înțeles așa cum trebuie...

EPIGRAMA ZILEI

Foaie verde și-o sipică, Badea are ... leafa mică Dar spune la orișicare Că eu am ... poșeta mare! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...