joi, martie 28, 2024
AcasăLocal BTMii de elevi botoşăneni au beneficiat de ore de consiliere pentru orientare...

Mii de elevi botoşăneni au beneficiat de ore de consiliere pentru orientare şcolară şi profesională

În perioada 11 februarie – 11 martie, Ministerul Educaţiei și Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic (CNDIPT), împreună cu inspectoratele școlare, unitățile de învățământ, centrele județene de resurse și de asistență educațională, agenți economici și reprezentanți ai comunității locale au derulat o campanie de promovare a învăţământului profesional, tehnic şi a învăţământului dual.  Este primul an în care centrele de resurse și de asistență educațională au fost cooptate în derularea de activități specifice dedicate zilei de 11 martie, Ziua Naţională a Meseriilor. Această campanie trebuia să se încheie cu o conferinţă judeţeană, care nu a mai fost organizată, dat fiind faptul că pe 11 martie cursurile în şcoli au fost suspendate.

„În cadrul activităților de informare și consiliere pentru orientarea școlară și profesională a elevilor claselor a VIII-a și a VII-a, a părinților și a cadrelor didactice desfășurate de consilierii școlari din cadrul Centrului Judeţean de Resurse şi de Asistenţă Educaţională (CJRAE), programate în campania <Meseria face diferența!>, beneficiarilor li s-au prezentat cele mai relevante meserii în care se pot forma absolvenții de clasa a VIII-a, oferta educațională a unităților de învățământ din județul Botoșani pentru anul școlar 2020 – 2021, avantajele pe care le oferă învățământul profesional și profesional dual, în vederea alegerii într-o manieră corectă și conștientă a traseului socio-profesional, conform profilului psihoeducațional al elevului/absolventului de clasa a VIII-a”, a declarat Alina Robu, directorul CJRAE Botoşani.

Potrivit oficialului, 38 de profesori consilieri școlari din cadrul instituţiei au desfășurat 58 de activități de informare și/sau consiliere educațională în 76 din cele 123 de unități de învățământ de stat, cu personalitate juridică și structuri arondate din județul Botoșani. La aceste activități au participat 2916 elevi din clasele a VIII-a și a VII-a, respectiv 235 de profesori diriginți și directori de școli și 444 de părinți.

Specialiştii CJRAE au derulat activităţi de consiliere şi informare în   zeci de localităţi din judeţ. În municipiul Botoşani, campania s-a derulat în şcolile 2, 7, 11, 12, 13, 14, „Sfântul Nicolae”, ”Grigore Antipa”, ”Elena Rareş”, „Sfânta Maria”, Liceul Cu Program Sportiv, Liceul Teoretic „Grigore Antipa”, Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga”, Liceul de Artă „Ştefan Luchian”, Colegiul „AT Laurian”, Colegiul „Mihai Eminescu”, Şcoala Profesională Specială „Sfântul Stelian”. Totodată, specialiştii CJRAE au ajuns în municipiul  Dorohoi, în şcolile 1, „Ştefan cel Mare”, ”Dimitrie Romanescu”, ”Mihail Kogălniceanu”, ”Spiru Haret”, ”Alexandru Ioan Cuza”.

Printre temele propuse elevilor se numără „Drumul meu, meseria mea”, „Învățământul profesional și profesional dual, o oportunitate”, „Un viitor pentru fiecare”, „Valori şi aptitudini”,  „Pași spre autocunoaştere şi planificarea carierei”, „Alegerea meseriei potrivite”, „Importanța meseriei în drumul meu”, „Maratonul meseriilor”, „Despre licee și școli profesionale”, „Meseria, brățară de aur!” etc., au oferit cadrul necesar  promovării unor meserii relevante pentru piața muncii, care pot fi alese de către elevi, în condițiile unui traseu profesional sprijinit de şcoală şi de operatorii economici.

„Tuturor beneficiarilor serviciilor noastre educaționale li s-au prezentat informații privind avantajele parcurgerii învăţământului profesional şi învăţământului profesional dual, precum: bursă de 200 lei pentru elevii din învăţământul profesional; bursă de minim 400 lei pentru elevii din învăţământul dual; facilitarea angajării de către operatorul economic la care se derulează instruirea practică”, a mai precizat Alina Robu.

Finalul acestei perioade va reprezenta pentru sistemul educaţional  punctul de plecare pentru realizarea acțiunilor de informare şi consiliere în carieră prevăzute în ordinul Ministerului Educaţiei privind organizarea, desfăşurarea şi calendarul admiterii în învăţământul profesional de stat şi în învăţământul dual pentru anul şcolar 2020-2021.

După reluarea cursurilor, profesorii consilieri școlari ai CJRAE Botoșani vor continua activitățile de informare și consiliere în vederea orientării școlare și profesionale a elevilor din clasele terminale, în cadrul proiectului județean al CJRAE, intitulat “Viitorul începe acum!”.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
20.5 ° C
21.1 °
15.6 °
53 %
1.3kmh
90 %
joi
21 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...