vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocal BTMobilizare exemplară în Campania "Stop COVID 19"

Mobilizare exemplară în Campania „Stop COVID 19”

Foarte mulţi botoşăneni şi reprezentanţi ai mediului privat s-au implicat în campania „Stop COVID 19”, demarată de Asociaţia „Salvează o inimă”. Vlad Plăcintă, preşedintele asociaţiei, a anunţat ieri care sunt sumele colectate şi ce s-a achiziţionat până acum.

Potrivit preşedintelui asociaţiei s-au adunat 11.757 euro (online), 490.350 de lei (de la companii), 67.158 lei (depunere cont lei), 2540 euro (depunere cont euro).

Până acum s-a achiziţionat:

aparat testare plus o mie de teste – 226.107 lei

măşti FFP2 (7077 bucaţi) – 47.062 lei

injectoare Braun (şapte bucăţi) – 42.807 lei

videolaringoscop – 10.450 lei

mănuşi (300 de cutii) – 17.493 lei

diferenţă tester – 127.356 lei

agitator vortex laborator – 2.037 lei

1000 de teste – 95.748 lei

„În total s-au plătit 441.567 lei. Diferenţa de 223.542 lei şi alte sume provenite din mediul de afaceri vor fi utilizate pentru acoperirea urgenţelor în protecţia personalului medical (măşti, combinezoane, viziere, dezinfectant), alături de alte sume provenite din mediul de afaceri”, a anunţat Vlad Plăcintă.

Această campanie a venit ca răspuns la nevoile Spitalului „Mavromati”, unitate implicată în procesul de identificare și vindecare a persoanelor îmbolnăvite cu noul virus. „Tratarea persoanelor diagnosticate implică multe resurse din partea spitalelor, resurse limitate și înainte de declanșarea pandemiei. În acest moment, fiecare cetățean poate face diferența. Sisteme sanitare solide din Europa s-au zdruncinat fără precedent, reușind cu greu să gestioneze criza sanitară. Este momentul să contribuim fiecare pentru binele tuturor, cât mai repede posibil până epidemia nu se răspândeste mai mult. Este timpul pentru a acționa cu responsabilitate, empatie şi solidaritate”, a mai spus Vlad Plăcintă.

Cei care doresc să se implice în această campanie au la dispoziţie conturile: Asociaţia “Salvează o inimă”, cod de înregistrare fiscală:  31015982, Cont Lei: RO 05 BTRL 0070 1205 W828 70 XX, Cont Euro: RO 28 BTRL EUR CRT 00 W828 7001, CONT USD: RO 68 BTRL USD CRT 00 W828 7001, COD SWIFT: BTRLRO22, COD BIC: BTRL, deschise la Banca Transilvania Botoşani. Donatorii trebuie să treacă la detalii de plată cuvântul COVID.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
5.5 ° C
5.6 °
3.8 °
86 %
2.7kmh
100 %
vin
11 °
sâm
15 °
Dum
9 °
lun
12 °
mar
11 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Senatorul Trufin arată pe unde se poate ieși cel mai rapid din județ. Nu acum, în viitor, evident.

EDITORIAL

Ca la fiecare patru ani, înainte de începerea cursei electorale, stâlpii electrici ai județelor, în special cei din orașe, s-au umplut cu postere cu...

EPIGRAMA ZILEI

Găina bătrână Face ciorba bună, Puica tinerea Face ce vrea ea!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...