sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocal BTAparatele cu dezinfectant la scările de bloc mai așteaptă

Aparatele cu dezinfectant la scările de bloc mai așteaptă

Asigurarea de dispozitive cu substanţe dezinfectate la scările de bloc este pusă sub semnul întrebării. Primarul Cătălin Flutur a precizat că nicio municipalitate nu are posibilitatea, în acest moment, cu resursele umane și financiare și pârghiile de care dispune, de a duce la îndeplinire această măsură.

31 de primari de municipii din România, inclusiv președintele Asociației Municipiilor din România, primarul Sectorului 3, au trimis o adresă oficială premierului României, ministrului Afacerilor Interne, ministrului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, precum și Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, în care au solicitat sprijin pentru a putea fi realizată măsura privind scările de bloc.

În adresă, primarii au explicat că la această dată mai mult de jumătate din populația României, aproximativ 10 milioane de cetățeni, locuiește în blocuri, în fiecare mare municipiu numărul scărilor de bloc fiind de ordinul miilor.

„Nicio autoritate publică locală nu dispune de resursele financiare, materiale și umane pentru a implementa o asemenea măsură, care implică achiziția de dispozitive și soluții dezinfectante și punerea acestora gratuit la dispoziția populației care locuiește în clădiri colective; asigurarea lucrărilor de montare a dispozitivelor și ulterior paza și aprovizionarea permanentă a acestora, în spații proprietate privată; achiziția de soluții dezinfectante specifice pentru spațiile comune ale clădirilor colective și achiziția de servicii de curățenie permanentă/dezinfecție pentru blocurile de locuințe.

Mai mult, din analizele și evaluările făcute deja de autoritățile publice locale, nu au fost identificate entități comerciale care să furnizeze, la acest moment, dispozitive și soluții dezinfectante care să asigure nevoile a mai mult de jumătate din populația României”, se arată în scrisoarea trimisă de primari.

Pornind de la problemele enumerate, primarii au solicitat revizuirea prevederilor Ordonanţei 4, în sensul responsabilizării asociațiilor de proprietari cu ducerea la îndeplinire a măsurii de instalare de dispozitive, substanțe dezinfectante și preșuri la fiecare scară de bloc, cu sprijinul primăriilor locale. Totodată, o altă propunere vizează achiziția centralizată a dispozitivelor și materialelor necesare, care să fie ulterior distribuite în fiecare municipiu.

Edilii semnatari ai scrisorii așteaptă acum modificările ordonanței militare pentru a putea duce la îndeplinire măsura.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
3.3 ° C
5.6 °
2.8 °
91 %
2.3kmh
23 %
sâm
14 °
Dum
11 °
lun
12 °
mar
14 °
mie
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...