spot_img
miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăLocal BTUcigașul care și-a măcelărit familia vrea să se facă psiholog

Ucigașul care și-a măcelărit familia vrea să se facă psiholog

Botoșăneanul Săndel Lapteacru, autorul cvadruplului asasinat din toamna lui 2002, a început să studieze psihologia. Condamnat la închisoare pe viață și încarcerat într-un penitenciar de maximă siguranță, el s-a înscris în 2016 la o facultate de profil din Arad, învățământ la distanță, în baza unui protocol de colaborare încheiat între universitatea în cauză și Administrația Națională a Penitenciarelor. Pe baza bibliografiei și a cursurilor trimise de cadrele didactice universitare, el studiază individul, iar în sesiunea de examene este evaluat de o comisie care se deplaseză la unitatea de detenție. În anul I a fost integralist, după care a fost pus în dificultate de faptul că nu a putut susține cursul de practică. Fiind vorba de învățământ în sistem Bologna, pe bază de credite, el a ajuns până în anul III de studiu, urmând să susțină examenul de licență. Între timp, botoșăneanul a divorțat de fosta soție, s-a recăsătorit și și-a schimbat inclusiv numele.

Săndel Lapteacru și-a ucis cu sânge patru membri ai familiei, în septembrie 2002, din motive religioase. Supărat pe restricțiile impuse de mama sa și având o fire mai libertină, el s-a răzbunat într-o noapte și i-a ucis în timp ce dormeau. Mai întâi i-a lovit în cap cu un ciocan, după care i-a înjunghiat rând pe rând, fiind vorba de mamă, două surori și un frate. Ulterior, în încercarea de a scăpa de cadavre, Săndel Lapteacru a cumpărat benzină și a încercat să incendieze trupul neînsuflețit al mamei sale. Speriat de fumul care a invadat apartamentul, el a încuiat locuința și a fugit în municipiul Iași. Cvadruplul asasinat a fost descoperit pe 1 octombrie 2002, când vecinii din bloc, alertați de mirosul cadaveric care venea din apartamentul familiei Lapteacru, au sunat la poliție. Capturat o zi mai târziu, într-o discotecă din municipiul Botoșani, Săndel Lapteacru a fost arestat și condamnat pentru omor deosebit de grav la închisoare pe viață. Potrivit Codului penal, după 20 de ani de detenție, el ar putea solicita eliberarea condiționată.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
9.4 ° C
9.4 °
8.6 °
94 %
2.7kmh
100 %
mie
19 °
joi
19 °
vin
11 °
sâm
18 °
Dum
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să conduci verde cu mașina electrică, dar nu strică să fii și prevăzător.

EDITORIAL

Nu am idee câtă lume cunoaște pilda cu broscuța surdă și, de aceea, pentru a fi sigur că voi fi înțeles așa cum trebuie...

EPIGRAMA ZILEI

Foaie verde și-o sipică, Badea are ... leafa mică Dar spune la orișicare Că eu am ... poșeta mare! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...