vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocal BTScările de bloc din municipiul Botoşani vor fi dezinfectate de muncitorii unei...

Scările de bloc din municipiul Botoşani vor fi dezinfectate de muncitorii unei firme din Bihor

Scările de bloc din municipul Botoşani vor fi dezinfectate de muncitorii unei firme din Bihor. La licitaţia organizată de municipalitatea botoşăneană au participat firmele Selenit Bihor, Urban Serv, Umar Botoşani şi Marc Total Cleaning Solutions Botoşani. Contractul a fost câştigat de firma Selenit Bihor, care s-a angajat că va derula operaţiunea la un preţ de 0,34 de lei pe metru pătrat, având de acţionat pe 450.000 de metri pătraţi.

„Reprezentanţii firmei au fost invitaţi luni să semneze contractul, dar înainte de semnare vom analiza dacă au personal cu acreditările impuse de Direcţia de Sănătate Publică şi numărul de echipamente, pentru a vedea dacă în cinci zile pot efectua dezinfecţia”, a declarat un oficial din Primăria Botoşani.

Potrivit acestuia, procedura a înregistrat şi două contestaţii înaintate de reprezentanţii Urban Serv şi Umar.

„Urban Serv nu a avut certificarea de la DSP privind capacitatea de a presta acest serviciu, nu are personalul calificat/atestat, Mai mult, soluţia pe care doreau să o folosească la dezinfectare nu se preta pentru suprafeţe. Soluţia este doar pentru mediul umed. Nu avem ce face cu ea. Substanţa ofertată de Urban Serv este Kemtek Oxyde, care, conform registrului naţional al produselor biocide, folosită în sisteme municipale de alimentare cu apă, pentru dezinfecţia şi controlul mirosului apei potabile, având activitate bactericidă, nu virucidă, cum am solicitat noi. Mai mult, reprezentanţii Urban Serv au depus exact în ziua procedurii dosarul la DSP, pentru certificarea de conformitate cu normele de igienă impuse de sănătatea publică”, a mai explicat oficialul.

Bogdan Buhăianu, director general al Urban Serv, a explicat că nu a avut suficient timp pentru a pregăti documentaţia aşa cum se cuvine. „A fost în grabă, a aflat cu două – trei ore înainte. Am făcut un caiet de sarcini cu o substanţă care e aprobată, nu are nicio problemă, dar nu avea virucidul acela şi nu am reuşit să obţinem contractul. Nu am avut informaţiile necesare, a fost din scurt, păcat, pentru că am avut un preţ de trei ori mai mic şi puteam să facem. Acum am învăţat substanţele astea, trebuia să folosim Biclosol, dar dacă nu am mai făcut niciodată… A fost foarte în scurt şi nu am reuşit. Noi nu am avut activitatea asta până acum, o făceam doar în nume propriu, în interiorul unităţii”, a declarat oficialul.

Măsura dezinfectării scărilor de bloc a fost inclusă în Ordonanţa Militară numărul 4, aprobată pe 29 martie. Potrivit ordonanţei, „autoritățile administrației publice locale vor asigura montarea de dispozitive cu soluții dezinfectante la toate intrările blocurilor de locuințe situate pe raza unității administrativ-teritoriale și vor dezinfecta periodic lifturile, casa scărilor și alte spații comune”.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
9.6 ° C
10.5 °
9.4 °
55 %
2.8kmh
62 %
vin
9 °
sâm
15 °
Dum
10 °
lun
12 °
mar
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...