vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocal BTFuncționari de la Permise infectați cu Covid-19. Activitatea serviciului suspendată două săptămâni

Funcționari de la Permise infectați cu Covid-19. Activitatea serviciului suspendată două săptămâni

Pandemia de coronavirus mai închide o instituție botoșăneană. Este vorba de Serviciul Public Comunitar Regim Permise și Înmatricularea Vehiculelor (SPCRPIV) din cadrul prefecturii Botoșani, unde doi angajați au contactat virusul în ciuda măsurilor stricte pe care conducerea le-a luat încă de la începutul pandemiei de Covid-19.

Am luat toate măsurile pe care le impunea situația și din păcate acum trebuie să suspendăm activitatea pentru două săptămâni. Tot personalul va intra în izolare la domiciliu, unii în concediu de odihnă, alți în concediu medical”, a declarat șeful SPCRPIV, Marian Ciornea. Acesta susține că de la începutul crizei, nimeni nu mai intra în sediu fără a fi dezinfectat, iar femeia de servici a dezinfectat continuu suprafețele de contact. Mai mult personalul serviciului a primit măști și mănuși, iar ghișeele au fost protejate cu un perete de plexiglas.

Marian Ciornea a mai afirmat că anchetele epidemiologice în cazul celor doi colegi ai săi nu au fost terminate și nu poate avansa o sursă a infectării. În schimb, surse medicale susțin că, cel mai probabil, unul dintre cei doi angajați ai SPCRPIV s-ar fi contaminat de la o rudă care ar lucra pe una dintre secțiile cu probleme ale Spitalului Județean de Urgență „Mavromati”.

De altfel, potrivit informațiilor furnizate de către Direcția de Sănătate Publică, la nivelul județului Botoșani, până ieri, 165 de persoane au fost testate pozitiv cu Covid-19, dintre care 62 cadre medicale din cadrul Spitalului Județean și două cadre medicale din cadrul Spitalului Dorohoi. La acestea, se adaugă vreo câteva zeci de cazuri în rândul membrilor familiilor cadrelor medicale infectate.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
9.4 ° C
10.5 °
8.9 °
47 %
4.2kmh
25 %
vin
11 °
sâm
15 °
Dum
8 °
lun
10 °
mar
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...