spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTScandalagiu suspect de Covid, liniștit de jandarmi în Spital

Scandalagiu suspect de Covid, liniștit de jandarmi în Spital

Jandarmii botoșăneni au fost nevoiți să intervină marți seară în Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” pentru a liniști un pacient suspect de Covid-19, care făcea scandal pe secția pe care fusese internat.

În jurul orei 21:40, jandarmii au fost înștiințați prin 112, că un tânăr de 32 de ani face scandal pe o secție Covid a Spitalului Județean. Acesta era nemulțumit de condițiile de spitalizare și a adresat injurii cadrelor medicale care au încercat să-l potolească. Pentru că lucrurile tindeau să degenereze, cadrele medicale au sunat la 112, iar un echipaj de jandarmi a trebuit să se echipeze în combinezoane de protecție și să urce pe secție pentru a-l liniște pe scandalagiu. Fronda sa îl va costa și 3.000 de lei, amendă pe care a primit-o de la jandarmi pentru adresare de injurii și provocare de scandal într-o instituție publică.

De asemenea, jandarmii au mai aplicat în ultimele 24 de ore și 16 amenzi în valoare de 17.500 de lei, pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației.

30 de jandarmi în paza centrelor de carantinare

Centrul Județean de Comunicare (CJC) arată că o treime dintre jandarmii botoșăneni aflați în tură trebuie să asigure respectarea prevederilor ordonanțelor militare privind măsurile de prevenire a răspândirii Covid-19 de către persoanele carantinate. „Jandarmii intervin în interiorul acestor locații în cazul producerii unor fapte antisociale, cu respectarea măsurilor de protecție individuală. În cele mai multe cazuri, persoanele nemulțumite de condițiile de carantină sunt convinse prin dialog să respecte regulile instituite în centre, urmărindu-se soluționarea cererilor cu respectarea prevederilor legale, în limita posibilităților”, se arată într-un comunicat al CJC.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
8 ° C
11.6 °
7.8 °
91 %
0.6kmh
14 %
joi
18 °
vin
11 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să conduci verde cu mașina electrică, dar nu strică să fii și prevăzător.

EDITORIAL

Nu am idee câtă lume cunoaște pilda cu broscuța surdă și, de aceea, pentru a fi sigur că voi fi înțeles așa cum trebuie...

EPIGRAMA ZILEI

Foaie verde și-o sipică, Badea are ... leafa mică Dar spune la orișicare Că eu am ... poșeta mare! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...