spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTCrimă comisă sub influența drogurilor

Crimă comisă sub influența drogurilor

O crimă comisă în vara anului trecut, în Centrul vechi al municipiului Botoșani, ar putea intra în analele criminologiei ca primul omor comis în județ sub influența substanțelor cu efect psihoactiv. Acest aspect a fost scos la iveală de investigațiile polițiștilor și ancheta efectuată de procurori, acestea arătând că atât victima, cât și autorul omorului, s-ar fi aflat sub influența etnobotanicelor. Astfel, potrivit anchetatorilor, cu numai trei ore înainte de comiterea crimei, tinerii ar fi consumat droguri aduse de un localnic.

În fapt, la începutul lunii iunie 2019, o botoșăneancă care îl cunoscuse pe Facebook, în urmă cu aproape patru ani, pe un tânăr din județul Dolj, a decis să se întâlnească cu acesta în municipiul Botoșani, Bogdan Constantin Temelie venind în acest scop tocmai din Spania. S-a cazat la Hotelul Rareș din municipiul Botoșani, unde s-a întâlnit cu fata, dar și cu prietenii ei. Așa l-a cunoscut pe doljean și Marius Pompaș, tânărul care avea să-i cadă victimă. Astfel, pe 9 iunie 2019, tinerii s-au întâlnit prin oraș, după care Marius Pompaș a mers la hotel, unde a petrecut câteva ore cu Bogdan Temelie, cinstindu-se rând pe rând cu mai multe pet-uri cu bere. În jurul orei 20, susțin anchetatorii, Marius Pompaș l-a contactat un prieten, cu care locuia în acea perioadă, cerându-i și lui să vină la hotel și să-i aducă etnobotanice. Amicul a venit cu un taxi și a scos o bilă de staniol conținând substanțe vegetale cu efect halucinogen, din care a confecționat o țigară, țigară din care a fumat atât Marius Pompaș, cât și cel care avea să îl ucidă.

La un moment dat, grupul era format din patru tineri, care au consumat bere și au fumat pe terasa hotelului. În jurul orei 23, arată anchetatorii, Marius Pompaș a spus că se simte rău, probabil din cauza consumului de alcool și a drogurilor, și a intrat în cameră să se odihnească. În schimb, doljeanul și botoșăneanca au avut un dialog tensionat, pe o serie de probleme de ordin personal, iar Bogdan Temelie, aflat la rândul său sub influența alcoolului și a drogurilor, s-a enervat, bănuind faptul că între fată și Marius Pompaș ar fi o relație afectivă. Discuțiile au degenerat, însă botoșăneanca i-a replicat scurt că nu o interesează ce face el și, din punctul ei de vedere, poate să se și sinucidă.

Sub imperiul stării provocate, Bogdan Temelie le-a spus celorlalți doi din grup că „o să-i pară rău pentru ce va face”, a intrat în cameră, a luat etajera de sticlă din baie, s-a apropiat de patul pe care dormea Marius Pompaș și l-a lovit cu etajera de câteva ori în zona capului, după care s-a panicat, a abandonat arma crimei și a părăsit hotelul. Grozăvia a fost descoperită după circa o jumătate de oră, abia în momentul în care botoșăneanca a plecat de pe terasa hotelului și a intrat în cameră pentru a merge la baie. Atunci l-a văzut pe Marius Pompaș căzut pe o laterală a patului, cu multiple urme de sânge în zona capului și a sunat la 112. Deși a fost dus la spital și ulterior transferat la o clinică din Iași, tânărul botoșănean, care urma să împlinească 23 de ani, nu a mai putut fi salvat, el decedând pe 16 iunie 2019, din cauza leziunilor suferite.

De altfel, în timpul cercetărilor efectuate la fața locului, anchetatorii au găsit și restul de țigară care conținea substanțe psihotrope. Reținut și ulterior arestat preventiv, Bogdan Constantin Temelie, în vârstă de 20 de ani, a invocat faptul că s-ar fi enervat după ce i-a dispărut o bancnotă de 50 de lei de sub televizor, dar ulterior și-a schimbat declarațiile și a recunoscut totul. Trimis în judecată, el a fost condamnat de magistrații Tribunalului Botoșani la 12 ani de închisoare, dar sentința nu este definitivă, dosarul urmând să fie analizat și de Curtea de Apel Suceava.

Cazul repune în discuție consumul de substanțe psihoactive în rândul tinerilor din Botoșani. Fenomenul este recunoscut atât de polițiști, cât și de medici, care afirmă că, din cauza consumului de substanțe psihoactive, mulți consumatori ajung să sufere modificări de comportament și își distrug organismul, ajungând în final să fie dependenți de droguri. Unii ajung inclusiv la spital, din cauza manifestărilor generate de substanțele psihotrope, iar recuperarea lor este extrem de anevoioasă.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
10.1 ° C
12.7 °
10 °
86 %
1.8kmh
13 %
joi
19 °
vin
9 °
sâm
18 °
Dum
21 °
lun
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să conduci verde cu mașina electrică, dar nu strică să fii și prevăzător.

EDITORIAL

Nu am idee câtă lume cunoaște pilda cu broscuța surdă și, de aceea, pentru a fi sigur că voi fi înțeles așa cum trebuie...

EPIGRAMA ZILEI

Foaie verde și-o sipică, Badea are ... leafa mică Dar spune la orișicare Că eu am ... poșeta mare! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...