spot_img
marți, aprilie 23, 2024
AcasăLocal BTFalsul de la Zona Metropolitană ajunge la Curtea de Apel

Falsul de la Zona Metropolitană ajunge la Curtea de Apel

Cazul juristului de la Zona Metropolitană (ZM), care și-a falsificat diploma pentru a fi angajat pe funcție, va ajunge la Curtea de Apel Suceava. Condamnat în primă instanță de Judecătoria Botoșani la patru luni și 10 zile de închisoare pentru înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, Sorin Mihalache a formulat apel, iar dosarul va fi analizat și de magistrații suceveni. Hotărârea instanței de fond a fost atacată și de reprezentanții ZM, care au considerat că pedeapsa este prea mică.

Sorin Mihalache a fost angajat la ZM ca şi consilier juridic începând cu 1 ianuarie 2014, angajarea fiind semnată de fostul primar al municipiului, Ovidiu Portariuc, cu un salariu de 2.500 lei. Nu a fost vorba de niciun concurs, ci de o angajare directă în baza unor recomandări. În 2016, însă, după mai bine de un an de activitate, cei de la Zona Metropolitană au observat că la dosarul de angajare nu există documentele autentice şi i-au cerut diploma şi foaia matricolă în original pentru a se convinge că acesta îndeplineşte condiţiile pentru ocuparea funcției, respectiv absolvirea unor studii de drept. Deşi a promis că îşi va completa dosarul cu actele solicitate, acest fapt nu s-a mai realizat. Ba mai mult, Sorin Mihalache a depus o cerere prin care solicita transferul pe postul de manager de proiecte, după care a intrat în concediu, iar pe 29 martie 2016 şi-a dat demisia din funcţie.

Pentru clarificarea legalităţii, conducerea ZM i-a mai cerut încă o dată în scris lui Sorin Mihalache să prezinte diploma în original şi cum acesta nu a dat curs solicitării, cenzorul statutar al ZM, Gelu Ciubotaru, care a realizat că este ceva putred la mijloc, a făcut o plângere la Direcţia Naţională Anticorupţie. Dosarul a ajuns ulterior la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani, iar în iunie 2016, printr-o adresă oficială, conducerea ZM a solicitat Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi să verifice autenticitatea diplomei de licenţă a cărei copie fusese depusă de Sorin Mihalache la dosar. După numai o săptămâna a venit şi răspunsul – diploma cu seria aferentă fusese emisă pe numele altei persoane, înscrisul cu pricina fiind un fals. Cazul a ajuns în atenţia poliţiştilor, iar cercetările aveau să confirme că înscrisul nu este nici măcar o copie a unui document autentic. Apreciind că angajarea s-a făcut prin mijloace frauduloase, întrucât în lipsa diplomei Sorin Mihalache nu ar fi fost angajat pe postul de consilier juridic, cei de la ZM au făcut plângere penală şi pentru înşelăciune.

În primă fază, Sorin Mihalache a făcut uz de dreptul de a nu face declarații. Ancheta inițiată avea să arate că acesta a urmat cursurile Universității Hyperion București, Facultatea de Drept, în perioada 1992-1996, a susținut examenul de licență în februarie 2000 și iunie 2000, însă nu a promovat în niciuna din sesiuni. Ba mai mult, copia diplomei cu seria aferentă care apărea la dosar fusese emisă pe numele unui alt bărbat, documentul autentic fiind eliberat în 2006. Ulterior, în noiembrie 2011, Mihalache s-a prezentat la sediul Inspectoratului de Poliție Județean, ocazie cu care a recunoscut falsificarea diplomei și folosirea ei cu ocazia angajării. Astfel, el a recunoscut că diploma de licență, atașată în copie la dosarul de personal, a fost contrafăcută de el, pe calculator, inspirându-se din diploma soției, preluând anumite elemente din aceasta, soția neștiind nimic din cele întâmplate. Astfel, după cum s-a destăinuit el în fața anchetatorilor, deținând cunoștințe avansate de programare pe calculator, de pe motorul de căutare Google a identificat un formular tipizat în care a introdus poza sa și datele de stare civilă, diploma fiind contrafăcută în aplicația informatică Paint și listată ulterior în format alb-negru.

Cercetările au fost finalizate în martie 2018, când dosarul penal întocmit pe numele acestuia a fost trimis spre soluţionare Judecătoriei Botoşani. În urma procesului, instanța de judecată l-a condamnat la patru liuni și 10 zile de închisoare, dar a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, Sorin Mihalache fiind obligat să respecte, timp de doi ani, mai multe măsuri și obligații. Totodată, el a fost obligat să restituie Zonei Metropolitane suma de 48.451 de lei.

În 2017, cei de la ZM l-au acţionat în instanţă pe Sorin Mihalache într-o acţiune de răspundere patrimonială, încercând să recupereze pe cale civilă banii primiţi de acesta drept salariu, respectiv 80.108 lei, dintre care 65.251 de lei salariul net încasat şi 14.875 de lei cheltuielile angajatorului. În timpul procesului, avocatul lui Sorin Mihalache a invocat că acesta a fost angajat pe postul de consilier juridic fără nici un fel de concurs sau interviu, ZM oferindu-i postul pe bază CV-ului, unde se putea vedea că acesta nu a ocupat niciodată vreun post de consilier juridic. Mai mult, Sorin Mihalache s-ar fi ocupat de avizare de proiecte, iar pe linie juridică a avut foarte puţină activitate. În plus, câtă vreme acesta a fost la serviciu şi a îndeplinit toate obligaţiile impuse de conducere, avea dreptul la un salariu. Din aceste motive, cererea respectivă a Zonei Metropolitane a fost respinsă, iar în procesul penal instanţa a considerat că Sorin Mihalache ar trebui să restituie doar diferenţa dintre salariul minim pe economie şi îndemnizaţia încasată nejustificat pentru funcţia de consilier juridic.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
12.6 °
10.6 °
66 %
2.2kmh
100 %
mar
10 °
mie
19 °
joi
17 °
vin
16 °
sâm
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Asta înseamnă să te pregătești bine pentru programul rabla.

EDITORIAL

Ați auzit ce isprăvi a mai comis Marcelașul cel Viteaz în ultimele zile? Ar cam trebui. Nu de alta, dar românilor le place să...

EPIGRAMA ZILEI

Un termen interesant: Poate fi mașină nouă, Numele unui savant Sau ...  instrument de spart ouă! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...