Război în instanță pentru amenzile aplicate la ordonanțele militare

Zeci de botoșăneni, amendați de forțele de ordine pe motiv că au încălcat ordonanțele militare, au contestat în instanță sancțiunile contravenționale.

Judecătoria Botoşani

Zeci de botoșăneni, amendați de forțele de ordine pe motiv că au încălcat ordonanțele militare, au contestat în instanță sancțiunile contravenționale.

Cele mai multe procese au fost deschise la Judecătoria Botoșani, unde numai de la începutul acestei luni au fost înregistrate aproape 40 de astfel de acțiuni. La acestea se adaugă alte câteva zeci de dosare deschise în luna martie, după instituirea stării de urgență și aplicarea restricțiilor privind circulația persoanelor, dar și alte zeci de acțiuni inițiate la celelalte trei instanțe din județ, respectiv Judecătoriile Dorohoi, Darabani și Săveni. Oamenii au contestat sancțiunile considerând că unele amenzi au fost aplicate nejustificat, iar în alte situații botoșănenii au invocat cuantumului mare al amenzilor, multe sancțiuni fiind de 2.000 de lei, sumă care le depășește veniturile lunare.

Contestațiile urmează să fie analizate de magistrați

Întrucât instanțele de judecată și-au redus simțitor activitatea, din cauza stării de urgență (n.r. – în această perioadă se judecă doar anumite cauze penale sau civile de maximă urgență), contestațiile la amenzi nu au primit încă termene de judecată. Cert este că magistrații cântăresc foarte bine sancțiunile, analizând cuantumul amenzilor raportat la pericolul faptei, și nu puține au fost cazurile în care amenzile au fost transformate în avertismente. Asta pentru ca cel sancționat să conștientizeze faptul că a greșit, dar sancțiunea să nu afecteze traiul contravenientului. Totodată, au existat situații în care amenzile mari au fost menținute de judecători, fie din cauza faptului că cel sancționat a reacționat violent, ori a mai fost sancționat în trecut pentru altfel de fapte, aspecte care în opinia magistraților înseamnă o conduită de neconformare la normele sociale din partea celui amendat.

Amenzile pot fi plătite online

Cei sancționați trebuie să fie atenți la mai multe aspecte foarte importante înainte de a demara procedura de contestație, și asta pentru ca inițiativa lor să aibă succes. În primul rând, este important de amintit că amenda poate fi plătită în cuantum de 50% într-un termen de 15 zile, interval care începe să fie calculat „de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal”. În prezent, amenzile la Ordonanțele militare pot fi achitate online, prin site-ul www.ghiseul.ro. Se selectează secțiunea „Plătește Amenzi Ordonanțe Militare”, se completează formularul online cu datele solicitate, după care se efectuează plata prin completarea datelor cardului în pagina securizată a procesatorului de plăți.

Cum pot fi contestate sancțiunile și unde anume

Următorul pas este redactarea plângerii propriu-zise împotriva procesului-verbal, plângere care trebuie depusă, în termenul legal de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei circumscripție a fost comisă contravenția. Începând din acest moment, executarea sancțiunii este suspendată oficial până la soluționarea cazului. Cu toate acestea, simpla contestație scrisă nu este suficientă. Contravenientul trebuie să anexeze la dosar toate probele ce dovedesc nevinovăția lui, plus o copie a procesului-verbal primit de la agentul de poliție sau jandarm. De asemenea, este important ca cel care contestă să solicite restituirea banilor plătiți pentru achitarea amenzii. Aceste aspecte sunt importante pentru că, în cazul în care judecătorul îl declară vinovat, contravenientul va trebui să achite valoarea întreagă a amenzii, fără a mai beneficia de discountul de 50%. Pe de altă parte, dacă instanța îi dă dreptate, suma va fi returnată. Cu alte cuvinte, plata amenzii în termen de 15 zile este o măsură de precauție, în eventualitatea în care contestația este respinsă printr-o hotărâre judecătorească care depășește acest termen-limită. Nici decizia negativă a Judecătoriei nu înseamnă automat înfrângerea. Contravenientul are la dispoziție 15 zile să facă apel împotriva hotărârii. De data aceasta, noua contestație trebuie realizată la secția de contencios administrativ a tribunalului.

Prevederi ale Ordonanțele Militare contestate de Avocatul Poporului

Referitor la amenzile aplicate la ordonanțele militare mai trebuie menționat un aspect. Săptămâna trecută, Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate referitoare la mai multe prevederi ale ordonanțelor militare, inclusiv cele care reglementează cuantumul sancțiunilor pentru încălcarea restricțiilor de circulație, invocându-se faptul că acestea sunt mult prea mari raportat la câștigul populației. Astfel, dacă magistrații Curții Constituționale vor da câștig de cauză Avocatului Poporului, sancțiunile ar putea fi anulate. „S-a exagerat, este specific românesc, s-a sărit calul. Sunt mult prea mari amenzile raportat la câștigul populației, nu cred că populația va putea să le plătească. De unde bani, mai ales în perioada de criză! Pe o parte statul le dă bani oamenilor ca să poată supraviețui, prin șomaj tehnic, pe de alta, le dă amenzi de nu se pot încadra în niciun fel să le plătească. Dacă obiecțiile privind amenzile vor fi declarate de CCR neconstituționale, toate amenzile care se aplică vor fi anulate, pentru că vor fi date în baza unei legi declarate neconstituționale. Pentru asta, cine primește amenzi va trebui să le conteste în justiție dacă crede că nu au fost corect aplicate”, a explicat fostul președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean, care a arătat că măsura de precauție pe care o pot lua oamenii este să conteste sancțiunile în instanță pentru ca amenzile să fie anulate din oficiu, în cazul în care Avocatul Poporului are câștig de cauză la Curtea Constituțională.

Amenzi la Botoșani de aproape un milion de euro

În primele două săptămâni de la declararea stării de urgență, forțele de ordine au aplicat în județ 947 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 1.983.000 de lei, cuantum care înseamnă peste 410.000 de euro. Dar de atunci sancțiunile au fost majorate, cea mai mică amendă fiind de 2.000 de lei, iar numărul contravenienților a crescut de la o zi la alta. Asta pentrucă unii botoșăneni au ignorat recomandările autorităților privind sistarea unor activități, dar și restricțiile privind circulația persoanelor. Iar acest lucru vine în contextul în care polițiștii, dar și celelalte forțe de ordine, nu au stat doar cu carnețelul în mână și i-au amendat pe toți cei care nu s-au conformat. În fapt, sancțiunile au venit doar în urma unor acțiuni concertate, cum ar fi controale prin localitățile județului sau filtre organizate în trafic. În acest context trebuie menționat că au existat situații în care polițiștii nu au aplicat niciun fel de sancțiuni în cadrul acțiunilor organizate întrucât, chiar dacă au fost surprinși circulând, cei verificați au părăsit domiciliul pentru situații justificate și aveau la ei toate documentele completate și întocmite corect.

Deja ai votat!