vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocal BTAstăzi - A treia zi de Paşti, Marţea Albă

Astăzi – A treia zi de Paşti, Marţea Albă

A treia zi de Paști se numeşte şi Marţea Albă. În această zi se întorc vizitele făcute în prima zi a Paştelui. În trecut, în ultima zi de sărbătoarea Paştelui, oamenii obişnuiau să-şi viziteze rudele, vecinii şi prietenii, aceste vizite fiind numite „Umblatul cu pasca“. Obiceiul datează din vremurile când creştinii umblau şi vesteau Învierea Domnului Iisus Hristos. În unele zone ale ţării, în a treia de Paşti, finii obişnuiesc să dăruiască naşilor şi cumetrii între ei nu numai pască, ci şi colaci.

Tot în Marţea Albă au loc uscarea şi sfărâmarea Sfântului Agneţ (pâinea de împărtăşanie), sfinţit în cadrul Liturghiei Sfântului Vasile din Sfânta şi Marea Joi, din Săptămâna Patimilor. Al doilea Agneţ este uscat şi sfărâmat după o rânduială specială. După ce este sfărâmat, este aşezat într-un chivot pe Sfânta Masă din Altar. Acest Agneţ este folosit de-a lungul întregului an pentru împărtăşirea bolnavilor, sau a celor care nu pot merge la biserică din motive bine întemeiate.

A treia zi de Paşti este ziua în care femeile dau de pomană vinul roşu şi pasca rămase de la Paşte. De asemenea, în cea de-a treia zi, precum și în celelalte zile din Săptămâna Luminată, nu se fac parastase.

„Dumnezeu să ne îmbrăţişeze pe toţi cu iubirea Sa!”

În finalul Pastoralei ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, transmisă credincioşilor, cu prilejul Sfintelor Paşti, se vorbeşte despre importanţa credinţei în Învierea lui Hristos.

„Credința în Învierea lui Hristos și credința în propria noastră înviere constituie începutul, mijlocul și sfârșitul drumului unui creștin adevărat. Fără înviere nimic nu are sens. Viața și moartea își pierd orice lumină. Doar învierea așază omul în bucurie, pace și mulțumire sufletească. <Dacă nu este înviere a morților, mărturisește Sfântul Apostol Pavel, nici Hristos n-a înviat. Și dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică este și credința voastră…. Dar acum Hristos a înviat din morți, fiind începătură (a învierii) celor adormiți>.

Pentru a ajunge la certitudinea învierii, creștinul este chemat să treacă prin cruce, prin răstignire, printr-un smerit cuget de pocăință. <Dacă am fost altoiți pe El (pe Hristos) prin asemănarea morții Lui, atunci vom fi părtași și ai învierii Lui>.

Altoirea noastră pe Hristos înseamnă dobândirea <gândului> Său. Gândul lui Hristos sau mintea lui Hristos îl așază pe om în starea de a înțelege corect calea vieții sale și a lumii. Un astfel de om nu se înspăimântă iremediabil în fața morții, nu calcă pe cadavre pentru a-și salva viața. El se luptă să nu deznădăjduiască, se ridică dacă a căzut, se roagă pentru a primi harul iubirii îndreptat spre toți, iartă, ajută și mulțumește.

Un astfel de om poate fi numit <fiu al învierii>, chiar și înconjurat de moarte el este un om înviat, un suflet înviat, o inimă fără de moarte, un cuget cu adevărat creștin și ortodox.

Rugăciunea noastră către Hristos Domnul este spre dobândirea curajului mântuitor în necazurile care ne înconjoară, panica, frica excesivă, deznădejdea nu au loc în inima celui care-L are pe Dumnezeu <Cale, Adevăr și Viață>. Și nu este un moment mai potrivit decât Sfintele Paști pentru a ni se mărturisi această Lumină vie și izbăvitoare.

Dumnezeu să ne îmbrățișeze pe toți cu iubirea Sa! El să ne ierte pentru tot păcatul, necredința, pentru toată micimea de suflet și pierderea cumpătului de care dăm adesea dovadă. Lumina Învierii lui Hristos să ne cuprindă pe toți în brațele Sale! Cuprinși de mângâierea și pacea acestei Lumini să mărturisim tuturor celor vii și celor plecați dintre noi că <Hristos a ȋnviat din morți, cu moartea pre moarte călcând, și celor din morminte viață dăruindu-le>. Sărbătoare sfântă de Paști, cu multă nădejde în Dumnezeu!”, se arată în partea de final a Pastoralei.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
9.6 ° C
10.5 °
9.4 °
55 %
2.8kmh
62 %
vin
9 °
sâm
15 °
Dum
10 °
lun
12 °
mar
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...