O scurtă notă rezumativă din Dicționarul Junimii (I. Negruzzi, Amintiri din Junimea, București, 2011) ni-l prezintă pe Teodor Nica: „Născ. în Braşov, în 10 fevr. 1846. Intrat în Junimea în mijlocul unei Aniversări în anul 1875. Nu scrie nimic, face acum pe advocatul în Bucureşti şi se arată prin Iaşi mai mult la Aniversări. Fost director la Ministerul de Instrucţie Publică în vremea lui Maiorescu şi, din această cauză, mult preţuit de Caracudă” (p. 299).
Cu ocazia banchetului aniversar din anul 1876 (despre care Negruzzi scrie că „poate nici unul n-a fost așa de nebun ca acel din anul 1876”), când Direcţia nouă / Noua direcţiune „era prigonită, ocărâtă, huiduită”, Negruzzi, în versurile făcute cu „acea ocaziune”, nu uită nici pe Eminescu, Burlă, Bodnărescu, dar nici pe Maiorescu și Nică, primul fost ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice, al doilea – director în cadrul aceluiași minister. Lor li se dedică strofa a IX-a:
„Dar pe bietul Maioresc
Din toţi mai mult îl jălesc:
Ieri încă în minister
Multor ordini Cavaler
Stând la sfat cu împăraţi,
La senatori, deputaţi
Poruncind: copii avanti
Tăiaţi leafa lui Vizanti!,
Declarând lui Crătunesc:
«Cât voi fi nu te numesc,
Fie bun concursul tău
Eu urmez pe placul meu;
Pe profesoare-n secret
Primindu-le-n cabinet
Pe o uşă-ascunsă, mică
Ştiută numai de Nică»” (p. 206)
În aceeași perioadă, mai exact pe 8 aprilie 1876, Teodor Nica îi scria lui Samson Bodnărescu:
„Dragă Bodnărescule,
spre orientarea Vostră, Vă înștiințez că ieri ne am dat dimisia și eu și Polizu. Astăḑi și-au dat-o Mandrea, și Odobescu va fi depărtat. S-a făcut ieri decretele pentru Urechia, A. Horianu și Ștefănescu în Consiliu, și în locul meu veți avea pe Ghidionescu iar în locul Polizilui pe Mano de la Regia Tutunului.
Resturnători victorioși (!) ai direcției nouă îi věd seloși de (…) dacă vor avea ḑile să facă căte portă în tolbă.
Să stați drepți, să stați cu luare aminte.
Transmite, Te rog, de urgență alăturata epistolă Dlui Carp. Nu știam adresa sigură, și nu voiesc să se piardă sau să se întărḑieze.
Salută-mi pe Eminescu și pe amicii, și spune fratelui Xenopol că epistola Dsale relativă la ajutorul de învășăment al fratelui seu am primit-o prea tărziu, atunci cînd nu aveam delegație dela noul ministru a lucra. Să se adreseze formal, și am prelucrat personalul cancelariei încăt cred că I se va libera subvenția.
Salutări frățești”.
Era răspunsul, care îi venea, prin Teodor Nica, și lui Eminescu, la întrebarea pe care i-o punea, în scrisoarea din 3 aprilie, lui Negruzzi:
„Domnule Negruzzi,
În oraș circulează zgomotul că Ministeriul ar fi căzut. Acest zgomot ne neliniștește atât pe mine cât și pe Bodnărescu… Dacă știți ceva pozitiv, vă rog să ni spuneți și nouă cât și despre vo nouă combinație de care s-ar fi vorbind. Pompiliu ș-a pregătit geamantanele și vrea să fugă la Magyar orszag. Panu se primblă cu neliniște prin Copou, deși omătul e pân’la brâu. Lambrior șede tăcut în cafenea la Max și pe câți intră în cafenea îi întreabă ce s-aude. Al d-voastre, M. Eminescu”.
Tot prin Teodor Nica avea să-i vină și propunerea de la V.A. Urechia de profesor la o catedră de germană la Universitatea din Iași. Eminescu condiționează însă acceptarea propunerii de libertatea opțiunii politice (Eminescu către Veronica Micle; a se vedea: Th. Codreanu, Drama sacrificării lui Eminescu, p. 46).
Două dintre scrisorile trimise de T. Nica lui Samson Bodnărescu, cea pe care am reprodus-o mai sus, și alta, în care se adresează cu o rugăminte personală către Bodnărescu și Eminescu, deopotrivă, se păstrează astăzi în Fondul Documentar Ipotești.
