spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTSuspiciune de covid infirmată după accidentul din weekend

Suspiciune de covid infirmată după accidentul din weekend

O grijă în minus pentru bărbatul care a fost victima propriei neatenţii la volan. În vârstă de 71 de ani, acesta s-a izbit violent cu maşina într-un copac după ce a adormit la volan.

Ajuns la spital, botoşăneanul a aflat cu stupoare că este suspect de covid19. Accidentul a avut loc joi, pe drumul DN 29 D, în apropiere de pădurea Rediu, când bărbatul de 71 de ani conducea un autoturism Volkswagen Golf dinspre Stăuceni spre Botoșani.

Acesta le-a spus poliţiştilor că a aţipit la volan, moment în care pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un copac.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă în acest caz şi l-au condus la spital pentru a i se recolta probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Pentru că acuza câteva traumatisme, acesta a fost supus unui examen tomograf la coloana cervicală, iar pe imagine a fost prinsă şi o parte a plămânului, care prezenta, conform medicilor, un „aspect de geam mat pe plămânul drept superior”.

Din acest motiv, bărbatul a fost imediat internat pe secţia de suspecţi covid19 a Spitalului Judeţean, deşi acesta nu avea niciun simptom de covid19. Din fericire, analizele ulterioare au infirmat această suspiciune, bărbatul având alte afecțiuni la nivelul plămânilor.

Deja ai votat!
Botoșani
ploaie moderată
9.9 ° C
10.4 °
8.8 °
95 %
5.8kmh
100 %
joi
10 °
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...