spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTTânăr în stare de ebrietate, prins la volan

Tânăr în stare de ebrietate, prins la volan

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au depistat în trafic un tânăr care conducea un autoturism, deşi era într-o stare avansată de ebrietate.

În vârstă de 26 de ani, B.A. a fost surprins în noaptea de joi spre vineri, la volanul unui VW Golf, în timp ce circula pe un drum din satul Fundu Herţii (comuna Cristinești). Polițiștii de frontieră l-au oprit pentru verificări, dar când s-au apropiat de el au simțit un miros puternic de băutură. Prin urmare, tânărul a fost dat jos de la volan și a fost condus la sediul Biroului Poliţiei Rutiere Dorohoi în vederea testării cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o îmbibație de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Șoferul turmentat a fost condus la Spitalul Municipal Dorohoi în vederea stabilirii exacte a alcoolemiei din sânge, după care polițiștii i-au întocmit un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
5.8 ° C
10.6 °
5.6 °
95 %
1.1kmh
35 %
joi
18 °
vin
11 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...