sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocal BTAstăzi - Moşii de vară

Astăzi – Moşii de vară

Astăzi, 6 iunie, în ajunul marii sărbători Pogorârea Sfântului Duh, creştinii prăznuiesc Moşii de vară. În toate bisericile ortodoxe sunt oficiate slujbe de pomenire a tuturor celor trecuţi la viaţa veşnică. Biserica a ales pentru pomenirea morţilor ziua de sâmbătă, deoarece aceasta este ziua în care Iisus Hristos a sălăşluit în mormânt şi a propovăduit celor din iad. Există în calendarul ortodox două sâmbete, cunoscute sub denumire de „Moşi”, în care cei adormiţi sunt pomeniţi într-un mod solemn. Prima sâmbătă este cunoscută ca „Moşii de iarnă” şi precede Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi. A doua sâmbătă este cea dinaintea Duminicii Pogorârii Duhului Sfânt (Sâmbăta Rusaliilor sau „Moşii de vară”). Biserica face pomenirea morţilor, prin rugăciunile şi cântările înscrise în slujba zilei din Penticostar, pentru ca şi ei să se bucure de darurile Sfântului Duh, a Cărui pogorâre este prăznuită în duminica următoare. Aceste două sâmbete sunt numite ale Moşilor, deoarece prin cuvântul „moş” sunt denumiţi înaintaşii neamului.

Slujbele de pomenire pentru cei adormiţi poartă numele de „parastas”, termen provenit din limba greacă şi însemnând „înfăţişare înaintea cuiva”, „mijlocire”, deci mijlocire la Dumnezeu pentru cei morţi.

În popor se crede că sufletele morţilor, după ce au părăsit mormintele în Joia Mare şi au zburat timp de 50 de zile, se întorc în lumea subterană în sâmbăta Rusaliilor. În această zi se împodobesc gospodăriile şi mormintele cu ramuri de tei şi se împart bucate tradiţionale.

Astăzi se dau de pomană vase de lut sau de porţelan, căni umplute cu lapte, vin sau apă. Se spune că împăcarea sufletelor morţilor şi întoarcerea lor în morminte depinde de bogăţia ofrandelor (pomenilor) şi de respectarea ritualului. Vasele cu apă, vin sau lapte sunt ofrande simbolice, prin care creştinii se asigură că cei adormiţi vor avea ce să bea pe lumea cealaltă. Tradiţia de a împărţi vase de lut reaminteşte faptul că toţi oamenii sunt făcuţi din pământ şi tot acolo îşi găsesc odihna după moarte.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
15.2 ° C
15.6 °
13.6 °
49 %
0.5kmh
100 %
sâm
13 °
Dum
14 °
lun
6 °
mar
13 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În vremurile astea de război e mai bine să fii prevăzător și să umbli cu casa la tine.

EDITORIAL

În urmă cu ceva timp, la o oră de maximă audiență, un important post de televiziune național ne aducea la cunoștință – în urma...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...