vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTProstituție la Botoșani cu fete aduse de la Constanța. Proxeneți ridicați cu...

Prostituție la Botoșani cu fete aduse de la Constanța. Proxeneți ridicați cu mascații

Mai multe tinere racolate de o grupare infracțională organizată specializată în trafic de persoane și proxenetism au ajuns să se prostitueze inclusiv în județul Botoșani.

Informația a fost făcută publică astăzi de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Suceava, care împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Suceava au descins la locuințele mai multor suspecți, care ar fi controlat întreaga rețea de prostituție. Operațiunea a cuprins în total 9 percheziții domiciliare, în județul Constanța, la locuințele membrilor grupării.

„Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada august 2017 – martie 2018, membrii grupului ar fi racolat mai multe tinere, majore și minore, pe care le-ar fi exploatat sexual, obținând astfel bani”, se arată într-un comunicat de presă emis astăzi de BCCO Suceava. Anchetatorii susțin că membrii grupării ar fi racolat tinere din zona rurală a județului Constanța și le-ar fi determinat și înlesnit practicarea prostituției în alte localități din țară cum ar fi Suceava, Botoșani, Brăila, Buzău, Bistrița, Cluj-Napoca, Sibiu, Zalău, Arad, Baia Mare, Oradea sau Târgu-Jiu.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, tinerele erau cazate în apartamente închiriate sau în unități hoteliere, unde întrețineau raporturi și acte sexuale contra cost cu diverși „clienți” racolați de pe site-urile de specialitate. Astfel, la postarea anunțurilor pe site nu se foloseau fotografiile care le reprezentau pe minore, așa cum se proceda în cazul tinerelor majore, ci se utilizau imagini descărcate de pe alte site-uri de profil care reprezentau persoane de sex feminin îmbrăcate sumar sau în lenjerie intimă, având fața blurată pentru a nu putea fi recunoscute. Fetele erau instruite cu privire la tarifele practicate, precum și cu privire la modul de abordare a „clienților”. În schimb, pentru a ascunde legăturile dintre membrii grupului și tinerele care practicau prostituția, banii rezultați erau transferați unor rude (părinți, frați, veri) sau persoane din anturajul membrilor (prieteni, concubine, etc.). De altfel, ascunderea legăturilor dintre membrii grupului și tinerele care practicau prostituția, constituia o preocupare specială în cazul minorelor traficate, aceștia cunoscând că faptele comise față de minori sunt mai grave.

”De exemplu, pe raza municipiului Suceava, membrii grupului impuneau practicarea unor tarife mai mari, respectiv 150 de lei pentru un singur act sexual normal sau oral (cu finalizare), 250 de lei pentru o oră și 400 de lei pentru sex anal, în timp ce pe raza altor localități ca Târgu-Jiu, Arad sau Oradea s-au practicat tarife mai mici. Membrii grupării infracțional organizate, în baza unei înțelegerii anterioare, și-au stabilit localitățile din țară în care să acționeze eficient, având ca scop final maximizarea câștigurilor. Astfel, membrii grupului urmăreau ca în aceeași perioadă, pe raza aceleiași localități, să practice prostituția sau să exploateze sexual cel mult de 3-5 tinere, sens în care la diferite intervale de timp localitatea, respectiv locația, erau schimbate, membrii folosind metoda cunoscută cu denumirea de „touring” (turism sexual), ce presupune schimbarea la o anumită perioadă de timp a spațiilor de cazare, precum și a orașelor în care persoanele de sex feminin au practicat prostituția”, spun anchetatorii.

Potrivit procurorilor, proxeneții, nouă la număr, acționau „din umbră”. De regulă, membrii grupului erau cei care căutau astfel de locații și, uneori, îl contactau pe proprietar în vederea încheierii contractului. În schimb, când era vorba de semnat contractele de închiriere, suspecții trimiteau direct tinerele, acestea fiind supravegheate de la distanță de membrii grupării. Uneori, proxeneții locuiau în aceleași locații folosite la practicarea prostituției, iar dacă acest lucru nu era posibil, ei le controlau pe fete prin intermediul telefoanelor mobile.

Descinderile de astăzi au fost organizate cu sprijinul polițiștilor din cadrul BCCO Constanța, a polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava și a jandarmilor de la Gruparea Mobilă de Jandarmi „Tomis” Constanța. Suspecții vor fi duși la audieri, după care anchetatorii vor decide dacă se impune luare unor măsuri preventive față de aceștia.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
8.7 ° C
10.6 °
8.3 °
63 %
0.9kmh
83 %
vin
18 °
sâm
23 °
Dum
24 °
lun
25 °
mar
16 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...