sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocal BTPloile au cuprins tot județul (video)

Ploile au cuprins tot județul (video)

Ploile și vijeliile au cuprins tot județul. Astăzi, cea mai parte a județului a fost sub Cod portocaliu de furtuni. Local s-au semnalat averse ce au cumulat 35-45 de litri pe metru pătrat, grindină de dimensiuni mici și medii, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului.

Mai întâi grindina s-a abătut asupra comunei Ungureni. „Frontul atmosferic s-a deplasat pe direcția Sud-Est – Nord-Vest. Grindină s-a semnalat la Ungureni. A fost de mici dimensiuni și a căzut cu o frecvență redusă. Până la ora aceasta (n.r. – aseară) nu ne-au fost semnalate pagube majore”, a declarat Cristian Delibaș, directorul executiv al Direcției Județene pentru Agricultură (DAJ) Botoșani.

Spre seară au apărut noi ploi și furtuni, iar de această dată grindina a bătut la Tudora.

În zona Tudora-Vorona, vijeliile au rupt un copac de pe marginea drumului și au smuls un acoperiș. Și aici grindina a fost de mici dimensiuni și a avut o frecvență redusă. În cazul în care ar fi fost mare, aceasta ar fi compromis toate culturile, dar și vița-de-vie și livezile. Ploile au urcat pe malul Prutului, aseară înregistrându-se cantități semnificative în Nordul județului. „Fermierii au raportat cantități de 29-31 de litri pe metru pătrat, dar acestea vor crește în aceste zile. Ploaia e binevenită că aduce una port de apă în această perioadă. Să sperăm că va fi curată și nu va mai cădea grindină”, a conchis Cristian Delibaș.

Meteorologii precizează că, până la jumătatea săptămânii viitoare, gradul de instabilitate atmosferică se va menţine accentuat în cea mai mare parte a ţării.

 

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
11.6 ° C
12.1 °
11.6 °
54 %
3.3kmh
44 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
7 °
mar
10 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În vremurile astea de război e mai bine să fii prevăzător și să umbli cu casa la tine.

EDITORIAL

În urmă cu ceva timp, la o oră de maximă audiență, un important post de televiziune național ne aducea la cunoștință – în urma...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...