joi, aprilie 18, 2024
AcasăLocal BTLaura Cronț a depus jurământul ca subprefect (video)

Laura Cronț a depus jurământul ca subprefect (video)

Noul subprefect al județului, Laura Cronț, a depus astăzi jurământul, în cadrul unei ceremonii restrânse, în prezența secretarului de stat din Ministerul Afacerilor Interne (MAI), Gheorghe Sorescu, a prefectului Dan Nechifor, a subprefectului Rodica Zelincă, a directorului Cancelariei Prefectului, Cristian Roman, a senatorului PNL Costel Șoptică, a secretarului de stat din Ministerul Transporturilor, Viorel Grigoraș, și a reprezentanților structurilor din MAI.

O dată cu numirea doamnei Laura Cronț se întregește echipa care s-a aflat în fața unor provocări și aici mă refer la contextul epidemiologic. Provocările vor veni în continuare și Instituția Prefectului este chemată să se implice în cel mai direct mod”, s-a adresat secretarul de stat, Gheorghe Sorescu celor prezenți.

„Sunt onorată și emoționată. Mulțumesc celor care au avut încredere în mine și m-au încurajat să ocup această funcție. Este o provocare și o responsabilitate această numire, de aceea îmi doresc să duc cu succes la bun sfârșit misiunea pe care am primit-o pentru binele locuitorilor județului Botoșani”, a declarat noul subprefect, Laura Cronț.

Prefectul județului, Dan Nechifor, a salutat decizia Guvernului de numire a celui de-al doilea subprefect pentru județul Botoșani. „Bine ați venit în echipă. Jurământul este primul pas, avem un an dificil, iar responsabilitățile sunt pe măsură, în contextul epidemiologic, dar și a apropierii alegerilor locale și parlamentare. Îi urez succes în activitate doamnei subprefect”, a declarat prefectul Dan Nechifor.

Acesta susține că urmează să deschidă un Oficiu Prefectural la Dorohoi. „Am solicitat și un spațiu de la Primăria Dorohoi ca să fac un punct de lucru acolo. O parte din activitate (n.r. – noul subprefect) o va avea acolo. Va avea birou și la Botoșani în cadrul Prefecturii, dar am primit și acceptul de la Primăria Dorohoi pentru un spațiu și vrem să arătăm că avem deschidere și spre cel de al doilea municipiu din județ”, a conchis Dan Nechifor.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
6.9 ° C
7.2 °
4.9 °
96 %
2.7kmh
100 %
joi
7 °
vin
11 °
sâm
16 °
Dum
13 °
lun
9 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E păcat să nu faci o plimbare în aer liber, că de mâine se răcește vremea.

EDITORIAL

Am stat foarte mult în cumpănă dacă și cum să scriu despre fostul edil al Botoșaniului. Faptul că aș putea fi acuzat de o...

EPIGRAMA ZILEI

Când privesc câte-o zăludă Trăgând din țigări de ... fân, Pricep de ce iarba crudă Place țapului bătrân...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...