spot_img
marți, aprilie 23, 2024
AcasăLocal BTFlori lansate deasupra Spitalului Județean de aviatorii din Bacău

Flori lansate deasupra Spitalului Județean de aviatorii din Bacău

Mâine, pe 18 iunie a.c., aeronave de tip IAR-99 ŞOIM şi IAR-330 SOCAT din dotarea Bazei 95 Aeriană vor survola municipiul Botoșani și vor lansa flori deasupra Spitalului Județean „Mavromati”, aviatorii încercând să-și exprime astfel recunoştinţa faţă de eroii în halate albe care s-au aflat în linia întâi în lupta contra virusului SARS-CoV-2. Astfel de momente vor avea loc și în alte localităţi din regiunea Moldovei, deasupra spitalelor COVID-19 din Focşani, Iaşi şi Suceava.

Misiunile aviatorilor au loc în contextul „Centenarului Aviaţiunii din Moldova”, acțiune dedicată împlinirii a 100 de ani de la înfiinţarea primei baze aeriene din regiunea Moldovei – Centrul de Instrucţie al Aviaţiunii și organizată de Baza 95 Aeriană „Erou căpitan aviator Alexandru Şerbănescu” din Bacău. În acest context, ieri, Drapelul de Luptă al unităţii a fost decorat cu Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de cavaler, cu însemn de pace, pentru militari, ca apreciere a profesionalismului şi a rezultatelor importante obţinute de personalul unităţii în îndeplinirea misiunilor specifice. Tot ieri a avut loc un ceremonial religios de sfinţire a plăcii comemorative închinată celor care, timp de un secol, au slujit sub egida aripilor româneşti şi a fost lansată lucrarea „Istoricul Bazei 95 Aeriană Erou căpitan aviator Alexandru Şerbănescu (1920 – 2020)”, a plutonierului adjutant principal Sorin Grumuş.

Baza 95 Aeriană are în dotare avioane IAR 99 Şoim şi elicoptere IAR 330 PUMA şi are ca principală misiune apărarea spaţiului aerian naţional în zona de responsabilitate. De asemenea, oferă sprijin aerian celorlalte categorii de forţe ale Armatei României, contribuie la constituirea pachetelor de forţe dislocabile, asigură instrucţia avansată în zbor a piloţilor şi sprijină autorităţile publice centrale şi locale în situaţii de urgenţă.

De-a lungul timpului, Baza 95 Aeriană a participat cu succes la numeroase exerciţii şi misiuni naţionale şi internaţionale şi este reprezentată cu succes de militari în teatrele de operaţii din Afganistan, Mali, Bosnia şi Herţegovina şi Republica Democrată Congo. Aceştia le-au urat colegilor din ţară „La mulţi ani cu cer senin!”.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
9.9 ° C
10.4 °
9.4 °
86 %
2.2kmh
100 %
mar
10 °
mie
19 °
joi
18 °
vin
14 °
sâm
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Asta înseamnă să te pregătești bine pentru programul rabla.

EDITORIAL

Ați auzit ce isprăvi a mai comis Marcelașul cel Viteaz în ultimele zile? Ar cam trebui. Nu de alta, dar românilor le place să...

EPIGRAMA ZILEI

Un termen interesant: Poate fi mașină nouă, Numele unui savant Sau ...  instrument de spart ouă! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...