Povestea vorbei – De la „say cheese”(„spune brânză”) la mac, mac – o scurtă istorie a fotografiei

0

Continuăm, astăzi, povestea expresiei „say cheese”, a fotografiei în general, acolo unde o lăsasem în numărul de săptămâna trecută. Un timp de expunere de câteva ore, mergând chiar până la câteva zile, evident că nu era mulțumitor, așa că au continuat încercările de perfecționare. În 1839, Louis Daguerre introduce o nouă formă de fotografie, dagherotipia, în care pozitivul imaginii se dezvoltă direct pe placa fotografică. Acest lucru nu permitea reproducerea fotografiilor, dar reducea semnificativ timpul de expunere. Dagherotipul a rămas foarte popular până prin 1860. În perioada 1839-1845, timpul de expunere pentru dagherotipii era de circa 60-90 de secunde, cam lung pentru persoana fotografiată care trebuia să rămână nemișcată și eventual să și zâmbească. Până prin 1845, acest timp a fost redus la doar câteva secunde, eliminând astfel vina pentru lipsa dinților perlați, ce nu puteau fi arătați de strămoșii noștri din epoca victoriană în era expunerii îndelungate. Vorbind despre dinții albi perlați, următorul motiv cel mai des menționat pentru persoanele care nu zâmbesc în fotografiile din epoca victoriană este cel al igienei dentare precare. Cel mai folosit remediu pentru dinții bolnavi în acea perioadă era scoaterea lor. Nu existau plăci dentare sau alte corecții care să facă dinții ciobiți sau rupți mai plăcuți din punct de vedere estetic. Așadar, probabil că era de preferat, dacă aveai probleme dentare, să închizi bine gura în momentul fotografiei, iar gurile strânse erau considerate mai frumoase decât zâmbetele. Să menționăm faptul că primul președinte american, George Washington, avea dantura extrem de stricată și la preluarea primului său mandat prezidențial, în 1789, nu-i mai rămăsese decât un dinte natural. Ce s-ar fi ales din imaginea demnă a sa din portretul prezidențial dacă ar fi ales să zâmbească? Să ținem cont și de faptul că dagherotipiile erau scumpe. Cei bogați aveau mai multe fotografii decât cei săraci și chiar și atunci cele mai multe dintre familii erau fotografiate doar la ocazii speciale, poate doar o dată în viață. Ceea ce era acceptabil din punct de vedere social în fotografie, în epoca victoriană, reflecta standardele de frumusețe și de etichetă ale vremurilor. Nu voiai să plătești o grămadă de bani și să te arăți, în singura fotografie din viață, zâmbind ca un bețiv! În 1888, George Eastman a fondat Kodak, o companie foarte cunoscută pentru producția de filme fotografice. El a adus fotografia către mase, compania producând prima cameră de buzunar, Pocket Kodak, cu un cost de 5 dolari (azi 135 de dolari). În 1900, Kodak scoate camera Brownie, de doar un dolar, ușor de mânuit, sloganul Kodak fiind: „apăsați butonul, noi facem restul!” Captarea momentelor cotidiene era acum o realitate și tot mai multe zâmbete apăreau în fotografii. Odată cu invenția filmului s-a dezvoltat și industria cinematografică. Stelele de la Hollywood erau surprinse în fotografii cu zîmbete mari, așa că zâmbetul a fost acceptat social ca fiind ceva frumos și acceptabil de etalat în fotografii. Așa ajungem la anii ’40 și la celebrul „say cheese”. Astăzi, unul dintre cele mai cunoscute și populare zâmbete pentru adolescenți este „duckface”. E preferat mai ales de către fete, cu buzele apăsate și țuguiate ca într-o bosumflare, iar obrajii sunt aspirați simultan. Se poate ca moda să fi apărut prin obsesia hollywoodiană a buzelor botoxate. Un studiu din 2015 a concluzionat că persoanele care postează imagini tip duckface (față de rață) sunt mai susceptibile să fie asociate cu nevroza. Într-un studiu referitor la comunicarea maimuțelor capucin, termenul „duckface” a fost folosit pentru a descrie buzele proeminente pe care le etalează femelele în faza proceptivă, înainte de împerechere. Se pare, așadar, că Daisy Duck, celebra rățușcă din desenele animate, va deveni noua față a „frumuseții”. Așa că, adio „cheese”!Welcome mac-mac!

Prof. dr. Daniel BOTEZATU

 

Atelierul artistului. Dagherotip din 1837, al lui Daguerre, cel care a realizat procedeul complet

Portret al lui George Washington realizat în 1796, de către pictorul Gilbert Stuart, cu un an înainte de expirarea celui de-al doilea mandat de președinte. Gura este strânsă ferm, nelăsând să se vadă singurul dinte de care mai dispunea președintele. În 2001, pentru a preveni vinderea portretului original la licitație, National Portrait Gallery, din Washington D.C., l-a cumpărat pentru 20 de milioane de dolari

Say cheese sau un gen de fotografie pe cale de dispariție

Daisy Duck, celebrul personaj animat antropomorfic, creat de Walt Disney în 1940, pentru a fi iubita rățoiului Donald. Să fie „duckface” noul trend foto pe conturile de socializare?

Say cheese

+4 -0
se încarcă...