sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocal BTHoți prinși de polițiști și băgați în arest pentru 24 de ore

Hoți prinși de polițiști și băgați în arest pentru 24 de ore

Doi tineri în vârstă de 16 și respectiv 23 de ani, din municipiul Botoșani, au fost reținuți ieri pentru 24 de ore sub acuzațiile de furt calificat.

Măsura a fost dispusă de polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Botoșani, în urma unei anchete care a stabilit că în noaptea de 27 spre 28 iulie a.c. cei doi suspecți au spart sediul unei societăți comerciale de unde au furat 573 de lei.

De altfel tinerii cu pricina au fost prinși de polițiști chiar în noaptea respectivă, la scurt timp de la comiterea faptei, ocazie cu care prejudiciul a fost recuperat în totalitate.

„De asemenea, în urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că cei doi au mai săvârșit o asemenea faptă în noaptea de 22 spre 23 iulie a.c., la o altă societate comercială de pe raza localității de domiciliu. Persoanele în cauză au fost introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani, cercetările fiind continuate sub coordonarea procurorului de caz”, a arătat Simona Pușcașu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
3.3 ° C
5.6 °
2.8 °
91 %
2.3kmh
23 %
sâm
14 °
Dum
11 °
lun
12 °
mar
14 °
mie
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...