joi, aprilie 18, 2024
AcasăLocal BTZeci de botoșăneni amendați pentru că nu purtau mască

Zeci de botoșăneni amendați pentru că nu purtau mască

În perioada 31 iulie- 02 august a.c., toate structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au continuat acțiunile desfășurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții implicate, sub autoritatea Instituției Prefectului, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19. În total, 391 efective de poliție, jandarmerie, poliție locală, pompieri, precum și reprezentanți ai Ministerului Muncii, Ministerului Sănătății, Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor au efectuat verificări în zonele aglomerate, centre comerciale, în piețe, pe terase și în trafic, precum și pe plaja Stânca-Costești.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), cu această ocazie au fost verificate 301 societăți comerciale/persoane fizice autorizate/locații, cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse. „Echipele mixte de control au constatat 253 de fapte contravenționale, fiind aplicate amenzi în valoare totală de 118.290 lei. Astfel, au fost depistate 31 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, acestea fiind sancționate contravențional, conform Legii nr. 55 din 2020. Un operator economic a fost sancționat contravențional cu amendă în sumă de 2.000 lei, pentru nerespectarea modului de amenajare a teraselor privind distanțarea fizică și locul prevăzut la mese”, a arătat Simona Pușcașu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Botoșani.

De asemenea, au fost aplicate 35 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, 158 pentru nerespectarea normelor în vigoare privind circulația pe drumurile publice și alte 24 de sancțiuni pentru încălcarea legislației pe linie economică.

Totodată, în urma verificărilor efectuate, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au dispus confiscarea unui număr de 220 țigarete de proveniență Duty Free, netimbrate fiscal, în cauza fiind intocmit dosar penal sub aspectul comiterii infractiunii prevăzute si pedepsite de Legea nr.86 din 2006.

„Aceste acțiuni preventive vor continua pe toată perioada stării de alertă, pentru sănătatea și siguranța cetățenilor, cărora le recomandăm să respecte în continuare măsurile de protecție sanitară și distanțare fizică, în scopul prevenirii infectării și răspândirii Sars-CoV 2”, a adăugat Simona Pușcașu.

Deja ai votat!
Botoșani
ploaie ușoară
7.6 ° C
7.8 °
6 °
95 %
1.8kmh
100 %
joi
8 °
vin
11 °
sâm
15 °
Dum
14 °
lun
13 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Senatorul Trufin arată pe unde se poate ieși cel mai rapid din județ. Nu acum, în viitor, evident.

EDITORIAL

Ca la fiecare patru ani, înainte de începerea cursei electorale, stâlpii electrici ai județelor, în special cei din orașe, s-au umplut cu postere cu...

EPIGRAMA ZILEI

Găina bătrână Face ciorba bună, Puica tinerea Face ce vrea ea!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...