sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocal BTNouă comune botoșănene ferite de Covid (Harta infectărilor, deceselor și a cazurilor...

Nouă comune botoșănene ferite de Covid (Harta infectărilor, deceselor și a cazurilor active)

♦ Comunități importante din județ nu au raportat niciun caz de infectare cu temutul SARS-CoV-2
♦ Chiar dacă numărul cazurilor a reînceput să crească, situația se menține într-o zonă favorabilă

Pandemia de Covid-19 a pierdut din forță în ultimele luni. Chiar dacă acum au reînceput să apară tot mai multe cazuri, județul Botoșani ocupă un onorant loc 29 la nivel național în topul cazurilor de îmbolnăviri provocate de teribilul virus.

Situaţia putea fi mult mai bună dacă nu aveam acea explozie de la începutul crizei, când au apărut marile focare în jurul sistemului sanitar şi unele mai mici în sistemul de protecţie socială. Lucrurile au evoluat într-o direcție pozitivă, deși au mai apărut mici focare în jurul unor instituții din domeniul protecției sociale, dar și îmbolnăviri la familii întregi după perioada de vacanță. „Foarte mulţi dintre cei pozitivi s-au întors din vacanţe sau din weekend-uri petrecute la munte sau mare. În perioada aceasta de vacanţă toţi avem tendinţa de a lăsa garda jos, iar acest lucru ne poate costa grav”, a declarat medicul Monica Adăscăliţei, directorul interimar al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Botoşani.

Cele mai multe cazuri sunt în Botoșani

Aşa cum era de aşteptat, cele mai multe cazuri s-au înregistrat, până pe 12 septembrie, la ora 11:00, la nivelul municipiului Botoşani. Este vorba de 745 de cazuri dintre cele 1.424 înregistrate până la acel moment la nivelul judeţului, adică undeva la 52% din totalul cazurilor.

Dacă ţinem cont că s-au înregistrat 227 îmbolnăviri în rândul cadrelor medicale și ale angajaților din sistemul sanitar care lucrează în municipiu, iar unele dintre acestea au cauzat, fără să vrea îmbolnăvirea unor rude, prieteni sau bolnavi, cu care au intrat în contact, avem explicaţia numărului mare de cazuri. „Din păcate, la nivelul judeţului a fost acel episod, la început, cu îmbolnăvirile din Spitalul Judeţean. Au fost foarte multe şi într-un interval de timp destul de scurt. Nu ştiu dacă putem acum spune cine şi dacă este vinovat, dar sper că ulterior, prin eforturile celor de la DSP şi a cadrelor medicale, am reuşit să redresăm situaţia şi numărul de cazuri noi se păstrează sub control”, a declarat medicul Monica Adăscăliţei.

Acelaşi lucru se poate spune şi despre municipiul Dorohoi, unde s-au înregistrat 150 de îmbolnăviri, aproape jumătate dintre cazuri, 73, având legătură cu Spitalul Municipal.

Efect de contagiune pentru comunele limitrofe

Analizând harta judeţului se mai poate observa că focare importante, care nu pot fi rupte de ceea ce s-a întâmplat în municipiul reşedinţă de judeţ, s-au dezvoltat în comunele limitrofe acestuia. Este cazul comunei Mihai Eminescu, 50 de cazuri, dar și a comunei Răchiţi, 39 de cazuri, unde boala a evoluat în special într-un centru de bătrâni privat.

Multe cazuri s-au înregistrat și într-o altă comună situată în apropierea municipiului, unde s-au dezvoltat zone rezidențiale importante, Curteşti, 30 cazuri. Extrapolând, aceeaşi imagine se dezvoltă şi în jurul municipiului Dorohoi, unde avem Broscăuţi cu 10 cazuri, dar şi Văculeşti şi Şendriceni cu opt, respectiv șapte cazuri.

În cazurile localităţilor din jurul celor două municipii se poate vorbi de un efect de contagiune, în sensul că multe persoane care activează în Botoşani şi Dorohoi locuiesc de fapt în zonele preorăşeneşti, făcând naveta.

Mici focare în comunitățile mari din județ

Focare mai mici, dar importante în economia pandemiei de Covid-19, s-au dezvoltat şi în alte zone, dar izolat, în judeţ. Este cazul Voronei, unde s-au înregistrat 27 cazuri, dar şi a oraşelor Săveni (20), Darabani (16), Flămânzi şi Bucecea, câte 14. Comune fruntașe la numărul de cazuri de Covid sunt Roma, cu 16 cazuri, Vlădeni cu 15 cazuri, Bălușeni și Cristești cu câte 14 cazuri. 13 cazuri s-au înregistrat la Albești, 11 de la Corni și câte 10 la Broscăuți, Leorda și Trușești.

Comune sărace, mai puțin afectate

Din analiza hărţii se mai poate desprinde încă o concluzie. Cele mai puţin afectate comune sunt cele din zonele de graniță ale județului, în comunităţi în general foarte sărace, unde majoritatea populaţiei a plecat în străinătate şi nu a revenit în ţară pe timpul pandemiei. Sunt nouă comunităţi locale care, până la sfârşitul săptămânii trecute, au fost ocolite de temutul virus. Este vorba de: Adăşeni, Cordăreni, Dobârceni, Frumuşica, Lunca, Mitoc, Ripiceni, Răuseni și Româneşti.

De asemenea sunt numeroase și comunitățile în care s-au înregistrat unu-două cazuri de la începutul pandemiei, deși majoritatea sunt zone sărace, cu foarte mulți locuitori plecați în străinătate și care s-au întors în ultimele luni acasă. Elocventă pentru acest lucru este comuna Dersca, recunoscută ca fiind „comuna italienilor”. Deşi de aici au plecat valuri întregi de locuitori în Italia, una dintre ţările cele mai afectate de către pandemia de coronavirus, până duminică, nu s-a înregistrat decât trei cazuri de îmbolnăvire cu Covid-19.

Harta deceselor o urmărește pe cea a îmbolnăvirilor

Şi distribuţia teritorială a deceselor urmăreşte şi harta îmbolnăvirilor. 57 dintre cele 100 de decese înregistrate până la sfârşitul săptămânii trecute au fost în municipiul reşedinţă de judeţ. La mare distanţă vine comuna Mihai Eminescu, unde s-au înregistrat cinci decese, municipiul Dorohoi și comuna Răchiţi cu câte patru cazuri. În cazul comunei Răchiți este o situaţie aparte, victimele nemilosului virus fiind bătrâni dintr-un centru privat de îngrijire afectat de Covid-19.

În trei comune, Roma, Unțeni și Vorona s-au înregistrat câte trei decese și în alte trei câte două: Concești, Durnești și Vlădeni. În alte 18 comune și orașe s-au înregistrat câte o victimă a Covidului, în timp ce în 50 de unități administrativ teritoriale nu a murit nimeni după ce s-a infectat cu SARS-CoV-2.

Cele mai multe cazuri active la Botoșani și Dorohoi

Pe 12 septembrie, la nivelul județului, mai erau active 113 cazuri din totalul de 1.424 de îmbolnăviri, adică aproximativ 8% din total. Cele mai multe, așa cum era de așteptat, se înregistrau în municipiul Botoșani, respectiv 47 de cazuri, adică 41,5% din totalul cazurilor active.

O situație grea, cu aproape 10% din cazurile active, se înregistra la Dorohoi (11 cazuri). În această ierarhie urmează comunele Curtești, opt cazuri active, Trușești – șase cazuri active și Leorda – cinci cazuri.

Tot cinci cazuri active se înregistrau și la Ștefănești, unde la începutul pandemiei și până acum au fost nouă cazuri. Patru cazuri active erau la sfârșitul săptămânii trecute la Bucecea, iar câte trei la Corni, George Enescu și Pomârla. Patru comune, Brăești, Cristești, Hudești și Vlădeni aveau câte două cazuri active, în timp ce în orașele Darabani și Flămânzi și în comunele Cristinești, Dângeni, Dimăcheni, Drăgușeni, Gorbănești, Ibănești, Șendriceni și Vorona era activ, pe 12 septembrie, câte un caz.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
6.9 ° C
7.2 °
5.5 °
95 %
1.4kmh
17 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
7 °
mar
10 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În vremurile astea de război e mai bine să fii prevăzător și să umbli cu casa la tine.

EDITORIAL

În urmă cu ceva timp, la o oră de maximă audiență, un important post de televiziune național ne aducea la cunoștință – în urma...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...