vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocal BTElevii din Viişoara au primit tablete de la Organizaţia Salvaţi Copiii

Elevii din Viişoara au primit tablete de la Organizaţia Salvaţi Copiii

Elevii din comuna Viişoara au primit astăzi, 12 octombrie, tablete din partea Organizaţiei Salvaţi Copiii. În urma apelului făcut de conducerea acestei unităţi de învăţământ, ca urmare a faptului că nici un elev nu avea acces la școala online, Organizația Salvați Copiii a activat mecanismul de urgență pentru sprijinirea școlilor în contextul pandemic. Astfel, 153 de tablete, pe care sunt instalate aplicațiile necesare participării la cursurile online, au fost distribuite copiilor din Viişoara. Totodată, școala a fost dotată cu o tablă Smart, valoarea ajutorul primit ridicându-se la 118.000 lei.

Școala noastră este într-o zonă defavorizată și niciun copil nu deține un dispozitiv de învățare online. Dacă, mâine, școala noastră ar intra în scenariul roșu, nu am putea organiza învățământul online, copiii devenind victime nevinovate ale unei situații pe care nimeni nu a prevăzut-o. Faptul că Salvați Copiii se implică în susținerea școlii noastre este foarte important pentru copiii acestei comunități și va face diferența între participare și neparticipare școlară”, a declarat Anca Bejinariu, directorul școlii.

Potrivit Gabrielei Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România, neparticiparea școlară are efecte pe termen lung și la fel de periculoase ca pandemia. „Am decis să accelerăm dotarea copiilor vulnerabili cu tablete, pentru a nu rămâne în afara procesului de educație, precum și sprijinirea școlilor și a cadrelor didactice, astfel încât incluziunea educațională să fie reală”, a mai spus Gabriela Alexandrescu.

Alte 39 de școli din ţară au făcut apel la mecanismul de sprijin lansat de Salvați Copiii, pentru a asigura acces egal și nediscriminatoriu la educație pentru toți copiii.

Acest fond de urgență este realizat cu ajutorul autorităților și al companiilor.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
4 ° C
4.6 °
1.6 °
80 %
1.8kmh
67 %
vin
11 °
sâm
15 °
Dum
9 °
lun
12 °
mar
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Ca la fiecare patru ani, înainte de începerea cursei electorale, stâlpii electrici ai județelor, în special cei din orașe, s-au umplut cu postere cu...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...