Din Patrimoniul Memorialului Ipotești – note biobibliografice de  B. P. Haneș

0

Cursurile lui Ovid Densusianu sunt caracterizate de G. Călinescu drept „întâia organizare documentată și cu criterii strict artistice  de istorie literară modernă”, iar lucrările elevului său, P.V. Haneș, le consideră „valoroase” (G. Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, București, Minerva, 1986, p. 683).

În epocă, lucrările lui P.V. Haneș au fost apreciate însă diferit. În 1910, la apariția Studiilor de literatură română, la rubrica „Dări de seamă” din revista „Luceafărul”,  Il. Chendi consemna: „Genul acestor lecțiuni nu se poate defini, neavând un caracter pur filologic, sau un altul pur literar. E ceva hibrid în ele, d-l Haneș fiind un tip intermediar între «grămătic» și istoric literar. Probe de hărnicie ne dă d-l Haneș, de sigur. Notițele și extrasele d-sale își au ele interesul lor. Dar pentru a le închega pe acestea în capitole rotunzite, se cere între altele și o seamă de talent literar în expunere și un spirit oarecare de sinteză și aceste însușiri  lipsesc deabinele d-lui Haneș” („Luceafărul”, nr. 15-16 din 1-16 august 1910).

La apariția Studiilor literare, „Universul literar” scrie: „Neobosit cercetător al trecutului nostru literar, d. Petre V. Haneș ne dă în acest volum interesante pagini despre Basarabeanul Al. Mateevici, Kogâlniceanu, Bolintineanu, Ion Ghica și Asachi. (…) Prin lămuririle și bogăția informativă a acestor studii, d. Petre V. Haneș a făcut un real serviciu istoriei” („Universul literar”, nr. 20 din 17 mai 1925).

În 1920, P.V. Haneș își publica teza de doctor Un călător englez despre români. O scriere englezească despre Principatele Române, tradusă în românește de Constantin Golescu (din comisia examinatoare făcuseră parte C. Dumitrescu-Iași – președinte, I. Bianu, Ov. Densusianu, M. Dragomirescu, D. Onciul – membri). Despre Un călător englez despre români, scria Const. Gerota la puțin timp după apariția lucrării: „Oare merită atâta muncă o traducere scrisă pe vremea lui Golescu de el sau de altul din preajma lui, atâta trudă, când atâtea probleme culturale și literare își așteaptă deslegarea la oameni de competența D-lui Haneș? Când nʼavem o monografie, când avem atâta de lămurit și studiat în domeniul sărac al istoriei literare să ne istovim căutarea paternității unei traduceri?”. Necesitatea lucrării era pusă la îndoială în situația în care, argumenta Const. Gerota, „nʼavem studii literare despre Eminescu, Alexandri, Cerna, Goga, Hasdeu etc. etc. nʼavem studii critice asupra poesiei populare, în mod mai academic, nʼavem studii istorico-culturale ce ar arunca raze revelatoare în besna trecutului” („Sburătorul. Revistă literară și artistică”, nr. 28 din 20 noiembrie 1920).

În 1924, avea să apară prima ediție a Istoriei literaturii românești, care cuprinde literatură populară, literatura cultă de la Miron Costin la Alexei Mateevici, cei din urmă prozatori, oratorii secolului XIX. Lui Eminescu, B.P. Haneș îi dedică un capitol  aparte, în care, după o sumară notă biografică, îi situează opera în contextul istoric („După beatitudinea generală în care se complăcea generația dela 1870-80 pe urma succeselor noastre politice, ca desnodământ al unor lupte de o jumătate de veac, după lumină, fericirea și gloria cântată de Bolintineanu și Alecsandri spiritul public sʼa întors brusc spre nemulțumire și răsvrătire, spre scepticism și pesimism. Eminescu a apărut”.) și îl raportează la noua generație: „A avut sensibilitatea puternică și a vibrat de aspirațiunile noi, a avut talentul superior să le exprime și să le potențeze artistic și a ajuns idolul unei noi generații”. Și tot cu referire la Eminescu, P.V. Haneș noutatea formei, căreia i „se adaugă și îndrăzneala concepțiunii” (P.V. Haneș, Istoria literaturii românești, citat după: ediția  a III-a, București, Editura autorului, f.a., p. 253).

Manuscrise –  note biobibliografice –  ale lui B. P. Haneș se păstrează astăzi în Fondul Documentar Ipotești.

Ala Sainenco, Memorialul Ipotești

Deja ai votat!
se încarcă...