vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocal BTIustina Irimia își cântă Flămânziul natal (video)

Iustina Irimia își cântă Flămânziul natal (video)

În ciuda pandemiei, unii artiști se încăpățânează să creeze și să aducă în fața publicului materiale noi și proiecte de anvergură. Iustina Irimia, una dintre Fetele din Botoșani, și-a mutat activitatea în mediul online, acolo unde a postat în acest an, pentru urmăritorii canalului ei de Youtube, pe lângă vloguri și proiecte „altfel”, șapte cântece populare, două individuale: Viața omului (Am un gând ce nu-mi dă pace) și Bine-i neamul să-l sporești!, dar și un colaj intitulat Din Flămânzi mi-e cântecul, alcătuit din cinci cântece autentice, scoase din lada de zestre a folclorului muzical din Flămânzi, localitatea ei natală. Altfel spus, 2020 este cel mai fructuos an al carierei de peste 20 de ani a Iustinei.

Iustina Irimia – Cetăţean de Onoare al Oraşului Flămânzi

Potrivit artistei, ideea colajului, izvorâtă din dragostea și recunoștința față de locul copilăriei, a apărut cu mult timp în urmă. Cum în septembrie Iustina a primit titlul de Cetăţean de Onoare al oraşului Flămânzi, ea a decis să accelereze demersurile pentru ca proiectul despre Flămânziul ei drag să prindă contur cât mai repede. A mers acasă la Flămânzi, s-a pregătit temeinic și și-a făcut lecțiile pentru cel mai important proiect muzical din cariera ei artistică.

Fostă membră a Ansamblului Folcloric „Trei generații” din Flămânzi, unul dintre cele mai longevive din județ (72 de ani), ea s-a consultat cu fostul coordonator al ansamblului, Mihai Atodiresei, care i-a povestit mai multe despre acest ansamblu. Melodiile de dans ale ansamblului au fost inspirația Iustinei pentru materialul lansat pe Youtube în luna septembrie. Ansamblul „Trei generații” din Flămânzi s-a înființat în anul 1948 la inițiativa lui Dumitru Crețu (Moș Toader), fiind acompaniat de câțiva lăutari locali și cuprinde trei grupe de dansatori – bătrâni, tineri și copii – care își dau mâna în dans, într-un mod emoționant și unic în toată lumea.

Materialul muzical și videografic a fost realizat cu sprijinul prietenilor și colaboratorilor Iustinei Irimia, cărora ea le mulțumește: Răzvan Mitoceanu (orchestrator), Mariana Honceru și Mihai Pascar (texteri), Didi Iachim (inginer de sunet), Alin Ursulean (videograf), Ghenadie Prisacaru (fotograf), Cristian-Ilie Tofan (grafician), Roxana Anițoiu (machiaj), Anca Borhan (coafură), costum (Petronela Axintioaiei), Ansamblul folcloric „Trei generații” din Flămânzi, grupurile vocale „Codreanca” și „Stejarii din Flămânzi” (coordonator Dumitru Cluci), Ansamblul „Doina Costeștilor” (coordonator pr. Ioan Cașcaval), taraf autentic (Niculai Amarandei, Niculai Florea, Valentin Bălășanu, Ionică Alupii, Cristian Bosâncianu, Eduard Sandu). Filmările au avut loc în cel mai înalt punct geografic al localității Flămânzi – Dealul Holmului, iar conceptul și regia îi aparțin în totalitate protagonistei. Iustina a purtat un costum vechi, inedit și deosebit de valoros pentru patrimoniul tradițional zonal.

Din Flămânzi mi-e cântecul întrucât aici m-am născut, aici am crescut, aici îmi sunt rădăcinile și familia, aici au fost puse bazele educației, ale credinței și ale pasiunii mele. Am învățat de mică să mă exprim prin cântec, iar prin acest colaj doresc să-mi arăt recunoștința față de toți oamenii minunați ai acestui meleag binecuvântat din sudul județului Botoșani, care la 1907 și-au arătat dârzenia și demnitatea în fața țării, care au valorificat de-a lungul generațiilor folclorul în toate valențele lui și care, de 30 de ani încoace, m-au învestit cu încredere și mi-au dat aripi să zor în lumea largă ca să povestesc tuturor despre frumusețea Flămânziului meu drag!”, afirmă Iustina.

Îndrăgita artistă îi invită pe iubitorii de folclor, acasă, la Flămânzi, prin intermediul cântecului popular moldovenesc autentic.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
9.4 ° C
10.5 °
8.9 °
47 %
4.2kmh
25 %
vin
11 °
sâm
15 °
Dum
8 °
lun
10 °
mar
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...