spot_img
miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăLocal BTUrmărit internațional capturat în PTF Stânca

Urmărit internațional capturat în PTF Stânca

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei (PTF) Stânca au depistat şi reținut, ieri după-amiază, un bărbat pe numele căruia era emis, de către autoritățile din Italia, un mandat european de arestare pentru săvârşirea de infracţiuni contra proprietății.

Suspectul, S.A., în vârstă de 46 de ani, cu cetățenie română și moldovenească, s-a prezentat ieri în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca, pe sensul de intrare în țară, conducând un autoturism. La controlul de frontieră, cei din PTF Stânca au constatat că pe numele bărbatului era emisă, din data de 21 octombrie a.c., o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare, predare sau extrădare, emis de autorităţile italiene. Suspectul a fost predat unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului de Poliție al Județului Botoșani, în vederea dispunerii măsurilor legale.

Bărbatul a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava și reținut pentru 24 de ore, urmând ca instanța să decidă dacă acesta va fi extrădat pentru a fi pus la dispoziția autorităților judiciare din Italia.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
10 ° C
10 °
9.4 °
96 %
3.6kmh
100 %
mie
19 °
joi
19 °
vin
11 °
sâm
18 °
Dum
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Asta înseamnă să te pregătești bine pentru programul rabla.

EDITORIAL

Ați auzit ce isprăvi a mai comis Marcelașul cel Viteaz în ultimele zile? Ar cam trebui. Nu de alta, dar românilor le place să...

EPIGRAMA ZILEI

Un termen interesant: Poate fi mașină nouă, Numele unui savant Sau ...  instrument de spart ouă! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...