vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocal BTBeat şi fără permis la volan

Beat şi fără permis la volan

Doi bărbați din județ au fost depistați conducând sub influența alcoolului, miercuri, iar unul dintre aceștia nu avea nici permis de conducere. Ei s-au ales cu dosare penale, potrivit unei informări a Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ).

Mai întâi, salariații din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au oprit pentru control pe strada Sfântul Ioan Românul din municipiu, un autoturism condus de un bărbat de 47 de ani din aceeași localitate, care se afla sub influența băuturilor alcoolice.

„Fiind testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, a precizat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al IPJ.

Apoi, polițiștii orașului Darabani au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr de 31 de ani, din comuna Hudești.

„Întrucât tânărul emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată fiind de 0,89 m g/l alcool pur în aerul expirat. Mai mult de atât, în urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule”, a mai spus purtătorul de cuvânt al IPJ.

Potrivit acesteia, anchetele sunt continuate, în ambele cazuri, sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere sub influența băuturilor alcoolice. Șoferul din urmă este cercetat și pentru conducere fără permis.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
9.4 ° C
10.5 °
8.9 °
47 %
4.2kmh
25 %
vin
11 °
sâm
15 °
Dum
8 °
lun
10 °
mar
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...