spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTVot în CL pentru comisiile de specialitate. Acestea au fost completate cu...

Vot în CL pentru comisiile de specialitate. Acestea au fost completate cu consilieri PNL

Întruniţi astăzi, 14 decembrie, în şedinţă extraordinară, consilierii municipali botoşăneni au votat proiectul vizând stabilirea comisiilor de specialitate. Astfel, era necesară completarea comisiei 5, deoarece Mircea Magdalena a demisionat din CL, după ce a fost numit administrator public. În locul acestuia a fost propus Bogdan Buhăianu. Mai mult, în hotărârea votată pe 6 noiembrie, în comisii erau nominalizaţi consilierii de la PSD, USR – PLUS şi Pro România, însă în dreptul liberalilor era trecut doar „reprezentant PNL”.

Vom fi consecvenți în ceea ce am hotărât și prima dată, adică pentru a completa aceste comisii conform rezultatului votului de la alegeri. Noi trebuia să avem 10 nominalizări în cinci comisii. Drept urmare nu numai noi am spus lucru acesta şi cei de la Prefectură, pe care i-am sesizat, au spus acelaşi lucru. Dumneavoastră veţi supune la vot aceste propuneri şi dacă veţi continua în acelaşi mod, noi vom face acelaşi atac înainte la organele care pot şi care ne vor da dreptate”, a declarat consilierul liberal Cătălin Flutur, cel care a făcut şi nominalizările pentru comisii din partea PNL.

Vot secret pentru consilieri

Pentru fiecare consilier propus a fost vot secret. Din Comisia 1, pentru studii, prognoză economico socială, buget, finanţe, administrarea domeniului public şi privat al municipiului Botoşani fac parte: Bogdan Buhăianu, Călin Bosovici, Dana Lăzăruc (PSD), Raluca Curelariu (USR – PLUS), Eugen Țurcanu (PNL).

În Comisia 2, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură sunt consilierii: Marian Murariu, Bogdan Buhăianu, Gabriel Tanasă (PSD), Marcel Ghiorghiță (USR – PLUS), Cătălin Boboc (PNL).

În Comisia 3, pentru servicii publice, comerţ şi turism îşi vor desfăşura activitatea consilierii: Petru Taielup, Silvia Diaconu (PSD), Andrei Amos, Cătălin Boboc, Maricel Maxim (PNL).

Din Comisia 4, pentru activităţi ştiinţifice, învăţământ, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement fac parte: Dana Lăzăruc, Daniela Vicol, Marius Rogojinschi (PSD), Ada Macovei, Daniel Botezatu (PNL).

În Comisia 5, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor au fost desemnaţi: Marius Buliga, Bogdan Buhăianu (PSD), Liviu Toma (PRO România), Cătălina Lupașcu, Cătălin Flutur (PNL).

Proiectul în ansamblu a întrunit 14 voturi „pentru”, şase „împotrivă” şi o  abținere.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
9.9 ° C
10 °
8.2 °
97 %
1.3kmh
100 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
15 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...