spot_img
miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăLocal BTDemers liberal pentru majorarea burselor elevilor

Demers liberal pentru majorarea burselor elevilor

Consilierii municipali liberali nu renunţă la demersul vizând acordarea unor burse majorate elevilor din municipiul Botoşani. Aceştia au propus şi au obţinut majorarea burselor în şedinţa ordinară din 26 noiembrie. Atunci proiectul a întrunit 22 de voturi, singurul care s-a abţinut de la vot fiind Bogdan Buhăianu. Peste câteva zile urmau alegerile parlamentare şi social democraţii nu au dorit să fie taxaţi la vot. Valorile aprobate atunci au fost următoarele: 300 de lei (bursa de performanţă), 250 de lei (de merit), 200 de lei (de studiu) şi 300 de lei (socială).

În şedinţa din 14 decembrie, primarul Cosmin Andrei a iniţiat un alt proiect vizând diminuarea valorii burselor, pe motiv că municipalitatea nu dispune de suficiente resurse financiare pentru a plăti bursele la cuantumul aprobat. Chiar dacă liberalii au arătat că pot fi găsite surse de finanţare pentru burse, una fiind diminuarea subvenţiei pentru energia termică, ştiut fiind faptul că municipalitatea botoşăneană acordă cea mai mare subvenţie din ţară, nu au avut câştig de cauză.

La şedinţa din 14 decembrie au votat pentru reducerea burselor consilierii PSD: Călin Bosovici, Silvia Diaconu, Petru Taielup, Marius Rogojinschi, Daniela Vicol, Bogdan Buhăianu, Marian Murariu, Dana Lăzăruc, Gabriel Tanasă, Marius Buliga şi Liviu Toma (Pro România). Au votat împotrivă consilierii PNL: Cătălin Boboc, Cătălin Flutur, Maricel Maxim, Eugen Ţurcanu, Ada Macovei, Cătălina Lupaşcu, Daniel Botezatu, Andrei Amos, respectiv Raluca Curelariu şi Marcel Gheorghiţă, de la USR – PLUS. Astfel, s-au aprobat valori de 200 de lei (performanţă), 150 de lei (de merit), 130 de lei (de studiu), 120 de lei (socială).

„Elevii reprezintă o prioritate”

Consilierii liberali continuă însă să susţină că trebuiau menţinute bursele aprobate pe 26 noiembrie.

Așa cum intenționam, astăzi (ieri – n.r.) am depus la Primăria Botoșani, proiectul pentru cuantumul majorat al burselor școlare ce vor fi acordate elevilor din municipiul Botoșani, în acest an școlar, pentru rezultatele din anul precedent sau copiilor cu probleme grave – orfani, bolnavi cronici sau dezavantajați din cauza lipsurilor materiale.

Proiectul ar trebui dezbătut în ședința ordinară din 22 decembrie 2020”, a anunţat consilierul liberal Ada Macovei. Valorile propuse sunt: 301 de lei (bursa de performanţă), 251 de lei (de merit), 201 de lei (de studiu), 301 de lei (socială).

În cazul în care proiectul va fi respins, acesta va fi readus în atenţia consilierilor municipali.

Anunț că în cazul respingerii, din orice motiv inventat, îl vom depune în fiecare ședință de Consiliu Local, în fiecare lună, cu sumele mărite cu 1 leu (că așa trebuie, să fie diferite), până când va înțelege și PSD că promisiunile de campanie trebuie respectate și că elevii reprezintă o prioritate!

Am avut și avem sprijinul colegilor consilieri de la USR, cărora le mulțumim!

Un singur vot ne mai trebuie pentru realizarea acestui deziderat! De un singur OM din Consiliul Local mai este nevoie!

Se poate. Sunt sigură că vom reuși!”, a mai transmis Ada Macovei.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
13.9 ° C
13.9 °
11.6 °
87 %
2.7kmh
100 %
mie
18 °
joi
20 °
vin
11 °
sâm
18 °
Dum
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să conduci verde cu mașina electrică, dar nu strică să fii și prevăzător.

EDITORIAL

Nu am idee câtă lume cunoaște pilda cu broscuța surdă și, de aceea, pentru a fi sigur că voi fi înțeles așa cum trebuie...

EPIGRAMA ZILEI

Foaie verde și-o sipică, Badea are ... leafa mică Dar spune la orișicare Că eu am ... poșeta mare! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...