sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocal BTCornelia Viziteu - "Sper că am însemnat ceva în istoria Bibliotecii"

Cornelia Viziteu – „Sper că am însemnat ceva în istoria Bibliotecii”

Cornelia Viziteu, unul dintre cei mai longevivi directori din cultura botoşăneană, s-a pensionat. Ea şi-a început activitatea în cadrul Bibliotecii Judeţene „Mihai Eminescu” Botoşani în anul 1986, iar din anul anul 1997 s-a aflat la conducerea acestei instituţii. „Îmi place să spun că profesia pentru mine s-a transformat în destin. Am făcut multe lucruri frumoase şi sper că am însemnat ceva în istoria Bibliotecii. Este viaţa mea şi nu mă pot desprinde de bibliotecă. Este un loc în care am trăit frumos şi vom colabora în continuare”, a declarat Cornelia Viziteu.

Cabinetul de Numismatică, Secţia de limbi străine, Mediateca, foarte multe activităţi şi colaborări pe plan naţional şi internaţional, Bibliovacanţa, cursuri de IT pentru seniori, înfiinţarea unei filiale la Penitenciarul Botoşani, colaborarea cu Centrul cultural al Ministerului Afacerilor Interne, vizita ambasadorilor SUA Mark Gitenstein şi Hans Klemm, înfiinţarea unui colţ de carte americană la Secţia de limbi străine – sunt doar câteva dintre coordonatele activităţii Corneliei Viziteu. La acestea se adaugă Simpozionul Internaţional „Eminescu – Carte, Cultură, Civilizaţie”, manifestare care în 2019 a avut a XXII-a ediţie, respectiv publicația anuală a Bibliotecii Județene – volumul ”Studii eminescologice/ Etudes sur Eminescu/ Eminescu studies/ Eminescu studien”. Lucrarea, etalon în breasla cercetătorilor creației eminesciene din România și de peste hotare, a fost întregită în urmă cu doi ani cu volumul al 21-lea, care se remarcă printr-un conținut amplu de o înaltă valoare științifică.

„Biblioteca este inima oraşului”

Am dorit să umplem toate golurile culturale, dar şi de educaţie, de petrecere a timpului liber, astfel încât Biblioteca, în momentul acesta, se găseşte într-un top select şi este şi inima oraşului. Oamenii vin cu mare încredere, sala de lectură este permanent plină, filialele la fel, secţiile noastre sunt bine dotate. Chiar apariţia catalogului Fondului Eminescu, fond deosebit pe care îl avem şi care, la fel este unic în bibliotecile judeţene, prin donaţia domnului Ion C. Rogojanu. Am lucrat la acest catalog care se găseşte şi pe site-ul nostru. Apoi Monografia Bibliotecii Judeţene pe care aş fi dorit-o reînnoită, poate că o să reuşesc în continuare să am liniştea scrisului”, a concluzionat Cornelia Viziteu.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
11.6 ° C
12.1 °
11.6 °
54 %
3.3kmh
44 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
7 °
mar
10 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În vremurile astea de război e mai bine să fii prevăzător și să umbli cu casa la tine.

EDITORIAL

În urmă cu ceva timp, la o oră de maximă audiență, un important post de televiziune național ne aducea la cunoștință – în urma...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...