spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTLibertate pierdută din cauza isprăvilor comise la volan

Libertate pierdută din cauza isprăvilor comise la volan

Un botoșănean în vârstă de 51 de ani, care a încălcat de trei ori Codul Rutier în mai puțin de cinci ani, a ajuns să facă pușcărie. Condamnat definitiv la un an și 10 luni de închisoare în regim de detenție, el a fost ridicat ieri de polițiști și încarcerat.

Prima ispravă a fost comisă 19 noiembrie 2014, când bărbatul a fost prins beat la volanul unui tractor. Trimis în judecată pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, el a fost condamnat la plata unei amenzi penale, doar că instanța a dispus atunci și anularea permisului de conducere.

În seara de 17 februarie 2016, botoșăneanul a vrut să-și repare tractorul și a luat VW Golf al concubinei sale cu care a plecat la drum pentru a face rost de niște piese de schimb, cu toate că era băut și avea permisul anulat. Prins din nou de polițiști, el a fost condamnat de data aceasta la un an de închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice și conducere fără permis. Atunci instanța i-a stabilit și un termen de supraveghere de de doi ani, interval în care bărbatul nu avea voie să comită nicio altă faptă penală. Doar că botoșăneanul nu a reușit să se abțină.

Termenul de supraveghere urma să expire în noiembrie 2019, dar pe 6 aprilie 2018 bărbatul a împrumutat un tractor și a mers la câmp cu el, unde a executat mai multe lucrări agricole. La întoarcere, pe un drum comunal dintre Mândrești și Vlădeni, el a acroșat cu semănătoarea o Dacie Logan, care s-a răsturnat mai apoi pe cupolă. Când a văzut ce a făcut, bărbatul nu a oprit, ci și-a continuat drumul până în curtea fostului SMA Mândrești, unde a garat tractorul, fără a anunța accidentul la poliție. Identificat a doua zi, botoșăneanul a fost trimis pentru a treia oară în judecată, de data aceasta pentru părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției. Cum această ultimă infracțiune a fost comisă în termenul de supraveghere, ultimele pedepse au fost contopite, bărbatul având de executat în final o condamnare de un an și 10 luni de închisoare. Sentința definitivă a fost pronunțată luni, pe 4 ianuarie a.c., de Curtea de Apel Suceava.

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
9.9 ° C
10 °
8.2 °
97 %
1.3kmh
100 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
15 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...