joi, martie 28, 2024
AcasăLocal BTUZPR organizează Săptămâna presei românești

UZPR organizează Săptămâna presei românești

Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România (UZPR) începe anul cu „Săptămâna presei românești”, aducând în fața publicului pagini de istorie în care jurnaliștii s-au aflat în primele rânduri.

Vom marca ziua de 15 ianuarie, declarată Ziua Culturii Române, care e și ziua de naștere marelui și inegalabilului nostru înaintaș Mihai Eminescu, ziaristul, poetul, omul deplin și desăvârșit al culturii române, arhitect de conștiință și ziditor de limbă, în felul nostru, jurnalistic. În această zi, la 171 de ani de la nașterea sa, Miron Manega și Dan Toma Dulciu vor prezenta cele mai recente și tulburătoare descoperiri din zbuciumata existență a poetului și jurnalistul nepereche”, a anunţat Departamentul de comunicare al UZPR.

Totodată, va fi semnalată prezența numelui lui Eminescu în presa din America, încă din 1879, precum și în locuri mai puțin cunoscute ale spațiului european. „Oferim, celor care vor urmări programul nostru online, pe pagina de internet https://uzp.org.ro sau UZP TV, vineri, 15 ianuarie, de la ora 17:00, și primul film documentar despre viața lui Eminescu, realizat de Octav Minar în anul 1914. Un film istoric, de referință, cu imagini emoționante ale locurilor pe care le-a traversat în scurta sa viață, Mihai Eminescu. În același context, Sergiu Cioiu va susține un microrecital liric, alcătuit din cele mai frumoase poezii ale poetului”, au comunicat reprezentanţii UZPR.

Momente de maximă intensitate din istoria presei românești

În perioada 16 – 22 ianuarie, de la ora 17:00, pe aceeași pagină a UZPR și UZP TV, vor fi ilustrate momente de maximă intensitate din istoria presei românești.

De la Rădăcini, de la începuturile presei moderne, ctitorite și consacrate de Ion Heliade Rădulescu, la perioade marcate de Nicolae Iorga și „Neamul Românesc”, de la Tudor Arghezi și „Mărțișorul” său, până la presa transilvană și arădeană de la sfârșit de secol XIX și început de secol XX, vor fi susținute disertații de către personalități ale presei naționale contemporane.

În același spirit evocator vor fi prezentate momentele din presa Sărindarului bucureștean, sau trasee publicistice cu destin istoric dramatic, cum ar fi cel al bătrânei reviste „Vatra”, până la actuala „Vatra Veche”.

Va fi prezentată implicarea lui Dimitrie Gusti în jurisdicția presei, dar şi evoluția presei științifice și tehnice din țara noastră. Nu vor lipsi momentele antologice generate de apariția radioului și televiziunii naționale.

Săptămâna presei românești, cu pagini luminoase de istorie, se va încheia cu un alt omagiu adus lui Mihai Eminescu, prin prezentarea unui film, excepțional realizat, având ca subiect mult discutatul Cufăr al poetului, din peregrinările sale.

Prin acest eveniment maraton, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România vă invită la o mai profundă cunoaștere a presei și a rolului acesteia în promovarea marilor idei și a valorilor românești, precum și a purtătorilor lor, în toate perioadele istorice”, au mai transmis reprezentanţii UZPR.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
20.5 ° C
21.1 °
15.6 °
53 %
1.3kmh
90 %
joi
21 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...