sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocal BTFlacăra Culturii aprinsă seara la Botoşani (video)

Flacăra Culturii aprinsă seara la Botoşani (video)

Botoşănenii au avut parte de o serie de proiecţii, în premieră, dedicate poetului Mihai Eminescu de ziua lui. Din păcate, doar o mână de botoșăneni au dorit să fie prezenți în fața Muzeului de Istorie, pe Pietonalul Unirii. Pe un ger de -10 grade, la ora 18.00, reprezentanți ai oficialităților, s-au adunat pentru a-l omagia pe poetul născut în mijloc de ianuarie 1850 la Botoșani, dar și pentru a asista la aprinderea ”Flăcării Culturii”.

Au fost prezenți președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici, alături de cei doi vicepreședinți, Dorin Birta și Bogdan Dăscălescu, precum și Dănuț Huțu, managerul Direcției de Cultură Botoșani, Aurel Melniciuc, directorul Muzeului Județean, dar și Ala Sainenco, managerul Memorialului Ipotești și scriitorul Vasile Iftime.

Mesaj de susţinere a culturii şi educaţiei

Președintele Consiliului Județean Botoșani, a transmis un mesaj de unitate, de susținere a culturii și a educației, în ciuda perioadei dificile pe care întreaga omenire o străbate.

„A fost aleasă această zi și pentru că aici, la Botoșani, pe 15 ianuarie 1850 s-a născut Mihai Eminescu, cel care avea să devină omul deplin al culturii românești. Pandemia a făcut victime colaterale, blocând pe alocuri accesul la cultură. Dar, de-a lungul istoriei sale, omenirea a găsit soluții la piedicile pe care ni le-au pus vremurile. Acum soluția se numește online. Viața noastră se desfășoară în acest mediu virtual, chiar și copiii noștri trebuie să învețe online. Însă nu trebuie să uităm că educația și cultura ne sunt salvarea noastră ca neam. Educația e cultura caracterului, cultura e educația minții, spunea nimeni altul decât Mihai Eminescu. Împreună vom trece și peste această încercare destul de grea și vom reumple bibliotecile, școlile și sălile de spectacol”, a spus Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Dănuţ Huţu a transmis mesajul Ministrului Culturii

La rândul său, Dănuț Huțu, directorul Direcției de Cultură, a transmis mesajul ministrului Culturii, Bogdan Gheorghiu, sperând că Botoşaniul va avea, la un moment dat, statutul de Capitală a Culturii. „Botoșaniul a fost și trebuie să rămână prima capitală culturală a României. Putem să sperăm că Botoșaniul va candida la statutul de capitală culturală europeană, pentru că are cu ce se mândri, pentru că formează baza culturii naționale și a națiunii române. Să sperăm că timpurile ne vor permite să revenim la acțiunile noastre. Să păstrăm și învățămintele acestui an, că putem să ne ducem viața și în condiții mai grele, dar putem să ne atingem și scopurile pe care le avem”, a spus Dănuț Huțu, directorul Direcției de Cultură Botoşani.

La ora 18.00, s-a aprins „Flacăra Culturii”, fiind iluminate Casa Memorială „Mihai Eminescu” de la Ipotești, Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu”, Muzeul Județean de Istorie Botoșani și Biserica Uspenia, cea în care a fost botezat marele poet. De asemenea, pe un ecran, în fața Muzeului Județean, au fost proiectate imagini din portofoliul Memorialului Ipotești, „Pe urmele lui Eminescu”.

 

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
3.3 ° C
5.6 °
2.8 °
91 %
2.3kmh
23 %
sâm
14 °
Dum
11 °
lun
12 °
mar
14 °
mie
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...