vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocal BTSecretarul comunei Frumușica plasat sub control judiciar

Secretarul comunei Frumușica plasat sub control judiciar

Reținut luni de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani sub aspectul comiterii infracțiunii de luare de mită, secretarul comunei Frumușica, Petru Anton, a fost eliberat ieri seară din arestul poliției. Reținut pentru 24 de ore, el a fost audiat de anchetatori, iar la expirarea ordonanței de reținere a fost eliberat, procurorul de caz dispunând plasarea lui sub control judiciar. „Urmează să fie administrate și alte probe, după care se va adopta o soluție procedurală în cauză, în funcție și de ce va rezulta din cercetări”, a precizat Viorel Porumb, prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani.

Anchetă pornită în urma unui denunţ

Ancheta în acest caz a pornit în urma unui denunț făcut în cursul zilei de 28 ianuarie a.c. de un întreprinzător particular, care a arătat faptul că i s-ar fi pretins, prin intermediul unui angajat din cadrul Primăriei Frumușica, suma de 300 de euro pentru încheierea unui contract de concesiune pentru o suprafață de teren. În urma denunțului, procurorii și polițiștii au trecut la realizarea flagrantului. Astfel, banii au fost capcanați (n.r. – termen juridic folosit de anchetatori în marcarea banilor utilizați pentru organizarea unui flagrant), bancnotele fiind marcate cu substanță fluorescentă. Pe fața bancnotei s-a făcută mențiunea „MITĂ”, iar pe verso a fost trecută ziua flagrantului, adică 1 februarie 2021.

Suma a fost predată denunțătorului, iar întâlnirea cu secretarul urma să aibă loc luni, după sfârșitul programului, în fața locuinței acestuia din urmă. Anchetatorii s-au plasat în apropiere și au așteptat momentul. La scurt timp de la întâlnirea dintre denunțător și secretarul comunei, procurorii și-au făcut apariția și au găsit banii în buzunarul hainei cu care era îmbrăcat Petru Anton. „Acesta nu a mai reușit să intre în locuință, bancnotele marcate fiind găsite asupra sa”, a povestit unul dintre anchetatorii.

Bancnotele urmează să fie examinate criminalistic

Ridicat pentru cercetări, Petru Anton a fost adus la Botoșani și audiat de anchetatori. Ajuns în fața procurorilor, el a negat faptul că ar fi pretins respectiva suma de bani, susținând că nu știa de ei și că a avut impresia că i s-a strecurat în buzunarul hainei „o adresă”. Ulterior, prin intermediul avocatului său, el a contestat măsura reținerii, însă acțiunea a fost respinsă. Bancnotele găsite asupra lui au fost ridicate ca probă și urmau să fie examinate criminalistic.

„Cercetările sunt într-o fază incipientă, iar investigațiile continuă pentru stabilirea situației de fapt. Aceasta este doar o fază a procesului penal, iar persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, a adăugat Viorel Porumb, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani.

De altfel, în cursul zilei de ieri polițiștii au ridicat mai multe documente de la Primăria comunei Frumușica, în vederea continuării cercetărilor.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
5.5 ° C
5.6 °
3.8 °
86 %
2.7kmh
100 %
vin
11 °
sâm
15 °
Dum
9 °
lun
12 °
mar
11 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Senatorul Trufin arată pe unde se poate ieși cel mai rapid din județ. Nu acum, în viitor, evident.

EDITORIAL

Ca la fiecare patru ani, înainte de începerea cursei electorale, stâlpii electrici ai județelor, în special cei din orașe, s-au umplut cu postere cu...

EPIGRAMA ZILEI

Găina bătrână Face ciorba bună, Puica tinerea Face ce vrea ea!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...