spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTProbleme cu decontarea navetei elevilor

Probleme cu decontarea navetei elevilor

Bucuria elevilor de a reveni în şcoli este umbrită de o problemă care a apărut în ceea ce priveşte transportul navetiştilor. Foarte mulţi dintre elevii care fac naveta s-au trezit că trebuie să plătească biletul de călătorie. Situaţia a iscat nemulţumiri în rândul elevilor şi părinţilor. „Firmele de transport elevi din Dorohoi îi pun pe elevii care fac naveta să plătească contravaloarea biletului dus – întors. Copilul meu face naveta de la Oroftiana la Şendriceni şi trebuie să plătească zilnic 28 de lei”, a declarat un părinte.

Mulţi părinţi s-au adresat Inspectoratului Şcolar Judeţean şi au cerut clarificări. Cele mai multe probleme sunt pe zona Dorohoi. Spre exemplu, la Liceul Şendriceni sunt 561 de elevi navetişti.

Gabriel Hârtie, inspector şcolar general, a explicat că, începând cu 8 februarie, unii operatori solicită elevilor plata contravalorii călătoriilor. Operatorii invocă faptul că nu şi-au primit sumele pentru perioada septembrie – noiembrie 2020, de la Consiliul Judeţean. „Potrivit Hotărârii de Guvern care reglementa decontarea transportului interjudeţean, inspectoratul şcolar achita 50% din suma aferentă navetei elevilor, iar Consiliul Judeţean tot 50%. Noi am achitat toate sumele către operatori, însă, din păcate, Consiliul Judeţean nu a achitat diferenţa de navetă şi operatorii s-au supărat”, a declarat Gabriel Hârtie.

Potrivit oficialului, situaţia este cunoscută şi la nivel naţional. „Inspectoratul Şcolar a achitat 50% din valoarea transportului pentru 5469 de elevi, respectiv 553.000 de lei, pentru perioada septembrie – noiembrie 2020. Eu sper să se rezolve cât mai repede, iar operatorii de transport să dea dovadă de înţelegere. Cu siguranţă se vor se vor găsi soluţii şi la nivelul CJ pentru ca aceşti copii să nu aibă de suferit”, a concluzionat Gabriel Hârtie.

„Guvernul a uitat să asigure şi surse de finanţare”

De cealaltă parte, conducerea CJ afirmă că se caută soluţii de deblocare a situaţiei, „dar acestea ţin de Guvern, care a uitat în momentul în care a <plasat> această obligaţie consiliilor judeţene să asigure şi sursa de finanţare”. De altfel, începând cu luna noiembrie a anului trecut, Guvernul a revenit asupra deciziei şi a preluat decontarea cheltuielilor la Ministerul Educaţiei.

Încă de la începutul lunii octombrie, conducerea CJ a făcut demersuri la Guvern vizând naveta elevilor. În răspunsul primit de la Ministerul Educaţiei se arată că „resursele financiare necesare acoperirii compensaţiei datorate din bugetul judeţului pentru asigurarea transportului elevilor, se alocă de la bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, repartizate pe judeţe, prin anexele bugetare anuale”. „Acest răspuns blochează posibilitatea legală a CJ de a face plăţi, din surse proprii, în contul transportatorilor. Trebuie să aşteptăm aprobarea Legii bugetului pe anul 2021, care, în anexe, ar trebui să prevadă sumele necesare pentru naveta elevilor. Vom continua demersurile la guvern pentru a debloca situaţia, în paralel cu solicitarea către parlamentari de depunere a unui amendament în acest sens la legea bugetului, dacă legea nu va conţine şi Anexa pentru plata acestor drepturi”, a declarat Doina Federovici, preşedintele CJ.

La rândul lor, liderii Consiliului Naţional al Elevilor au anunţat că fac demersuri pentru ca în legea bugetului pe acest an să fie incluse şi sumele necesare asigurării gratuităţii transportului elevilor.

 

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
cer acoperit de nori
9.9 ° C
10 °
8.2 °
97 %
1.3kmh
100 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
15 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...