spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTStrigăt de ajutor pentru trei copii abandonaţi de tată

Strigăt de ajutor pentru trei copii abandonaţi de tată

O mamă singură, însărcinată, are nevoie de ajutor pentru a le putea oferi copiilor săi o locuință a lor, fără a mai trăi cu grija zilei de mâine. În momentul de față femeia, împreună cu cei trei copii locuiesc într-o casă dată din mila unui consătean, din comuna Păltiniș, însă în curând cei patru vor trebui să părăsească locuința.

Irina Dima are 33 de ani și a fost timp de 10 ani împreună cu tatăl copiilor, până într-o zi când acesta și-a găsit pe altcineva, iar pe ea a gonit-o din casă cu tot cu copii. Cei mici au șapte, cinci, respectiv trei ani, iar peste o lună urmează să vină pe lume și cel de-al patrulea copil.

Aceeași persoană care le-a oferit ajutor prima dată le-a pus la dispoziție o altă casă dintr-un sat vecin, la Crăniceni, comuna Păltiniș, însă, momentan, aceasta este nelocuibilă.

„Am nevoie de ajutor”

Casa are nevoie de renovări, iar pentru asta este nevoie de bani, dar și de persoane care să poată ajuta fizic la renovare. În acest context Irina Dima a făcut un apel către toți cei care empatizează cu suferința ei și a copiilor săi. Pentru ca mama cu cei trei copilași să se poată muta locuința are nevoie de podele, geamuri, o mașină de spălat, gard, dar este nevoie și de canalizare pentru apă.

Tot ce-mi doresc este să pot să mă mut cu ai mei copii în acea casă pentru a nu mai sta cu grijă mereu unde vom locui. Casa are nevoie de renovare pentru a putea sta acolo. Am nevoie de ajutor. Dacă nu reușesc să renovez casa, nu știu unde o să mă duc„, a spus Irina Dima.
Cel care se ocupă de cazul acestei familii este Nicușor Imbir, cunoscut în zonă pentru inițiativa lui de a-i ajuta pe cei nevoiași.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
12.2 ° C
12.2 °
12.2 °
66 %
2.6kmh
100 %
joi
13 °
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
19 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...