spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTPrimele semne că pandemia dă înapoi (video)

Primele semne că pandemia dă înapoi (video)

După jumătate de an apar în sfârşit veşti bune pentru domeniul HoReCa, dar și speranțe pentru elevi și părinți, odată cu sărbătorile Pascale.

După ce au trebuit să ţină restaurantele închise timp de aproape o lună, reprezentanţii HoReCa au şi motive de bucurie. Astfel, cele mai recente raportări ale autorităţilor sanitare arată clar că începând de sâmbătă restaurantele, sălile de jocuri şi cele de spectacole se vor redeschide la interior. Scăderea drastică a numărului de cazuri de infectări va însemna, însă, nu doar redeschiderea ci şi posibilitatea ca acestea să poată funcţiona la o capacitate mai mare decât era prevăzut iniţial. Astfel, potrivit normelor de aplicare ale măsurilor de restricţii pe timpul pandemiei, la o rata de infectare de peste 3 cazuri la mia de locuitori, localurile sunt închise la interior. La sub trei la mie acestea se redeschid la interior, dar la o capacitate de 30%. Dacă indicele scade şi sub pragul de 1,5 cazuri la mie, capacitatea la interior va creşte la 50%, iar acest aspect este mai aproape decât ar fi crezut majoritatea administratorilor. „Se deschid şi cinematografele şi sălile de teatru. Desigur, toate la 30%, dar aşteptăm să scadă Botoşaniul sub 1,5 cazuri la mie şi să se meargă pe 50% capacitate”, a spus prefectul Dan Nechifor.

Rata de infectare a scăzut sub pragul de 2 cazuri la mia de locuitori

După exact jumătate de an, rata de infectare a scăzut la nivelul municipiului sub 2 cazuri la mia de locuitori. Acest fapt s-a întâmplat ultima dată pe data de 20 octombrie, când au fost raportate 1,96 de cazuri, faţă de 1,95 pe 22 aprilie. În cele şase luni reprezentanţii HoReCa s-au zbătut între fel de fel de restricţii, cu localuri închise complet sau la capacitate de 30% din locuri la interior, cu permisiunea de a avea doar terasele deschise în plină iarnă sau cu ameninţarea unui lockdown complet când municipiul s-a apropiat de 6 cazuri la mie, în debutul iernii trecute.

Sâmbătă se vor împlini 28 de zile de când Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a decis închiderea localurilor la interior, după depăşirea ratei de 3 cazuri la mie. Deşi autorităţile locale au depăşit cu aproape 10 zile termenul de impunere a restricţiilor cauzate de depăşirea indicelui de 3 la mie, acest lucru s-a întâmplat, într-un final, la sfârşitul lui martie. Ulterior, la expirarea perioadei de 14 zile, indicele, deşi în scădere, a fost în continuare peste trei, astfel că CJSU a luat decizia prelungirii acestei perioade cu încă 14 zile. În ciuda faptului că peste 4 zile rata a ajuns deja sub trei, măsura a fost în continuare păstrată, urmând ca sâmbătă aceasta să expire.

Mai mult, dacă cifrele vor scădea în continuare elevii ar putea spera chiar şi la reluarea cursurilor cu prezenţa fizică, după vacanţa de Paşti. Conform deciziilor de la nivel Central, în momentul de faţă cursurile pot fi reluate cu prezenţa fizică în momentul în care incidenţa scade sub 1 caz la mia de locuitori.

19 cazuri noi în ultimele 24 de ore

19 botoșăneni au fost diagnosticați cu noul coronavirus, în ultimele 24 de ore. Dintre aceștia, doar patru sunt locuitori ai municipiului-reședință de județ.

Doar două localități din județul Botoșani avea, joi, incidență de infectare cu COVID-19 mai mare decât 3 la mia de locuitori, arată datele centralizate de Direcția de Sănătate Publică (DSP). Este vorba despre comuna Corlăteni, unde sunt înregistrate 3,06 îmbolnăviri la mia de locuitori și Nicșeni, cu 3,42 la mie.

La nivel județean, incidența cazurilor este de 1,17, judeţul fiind unul „verde” de ceva timp.

15 localităţi se află în scenariu „galben”, inclusiv municipiul Botoșani, cu rată de 1,76, conform aceleiași statistici.

În total, de la începutul pandemiei, 13.589 de botoşăneni au fost diagnosticaţi cu Covid. Dintre aceştia, 12.499 au fost deja declaraţi vindecaţi, în timp ce 457 încă sunt consideraţi a fi cazuri active. Din păcate, 633 de persoane au decedat după infecţia cu SARS-CoV-2.

Deja ai votat!
Botoșani
ploaie moderată
9.9 ° C
10.4 °
8.8 °
95 %
5.8kmh
100 %
joi
10 °
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...