spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTToţi copiii vor merge la şcoală după Paşti (video)

Toţi copiii vor merge la şcoală după Paşti (video)

Scăderea numărului de cazuri de Covid19 aduce veşti bune şi pentru elevii botoşăneni. Astfel, după încheierea vacanţei de Paşti toţi elevii vor merge la şcoală fizic. Asta deoarece rata de infectare a scăzut la Botoşani sub pragul de 1,5 cazuri la mia de locuitori. Informaţia a fost confirmată şi de prefectul Dan Nechifor care a precizat că există şi o declaraţie a ministrului Educaţiei în acest sens.

De asemenea, ieri, premierul Florin Cîţu a declarat că şcolile îşi vor relua cursurile după vacanţa de Paşte în scenariile existente, iar în cazul testelor pentru elevi ministerele Sănătăţii şi Educaţiei vor discuta şi vor ajunge la o soluţie. “În acest moment, redeschidem (n.r. şcolile) în scenariile pe care le ştim. În ceea ce priveşte testele, Ministerul Sănătăţii cu Ministerul Educaţiei vor discuta şi vor ajunge la o soluţie. (…) Am încredere că vor găsi o soluţie şi vom vedea cum vor face până săptămâna viitoare, cum vor redeschide”, a explicat premierul, la un post de televiziune.

Cîţu a subliniat că elevii revin la şcoală în scenariile care existau înainte de vacanţa şcolară.

La Botoşani scăderea ratei de infectare a condus şi la redeschiderea restaurantelor la o capacitate de 50%. 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
12.2 ° C
12.2 °
12.2 °
66 %
2.6kmh
100 %
joi
13 °
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
19 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...