vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocal BTO vamă din județ stă de mai bine de 10 ani cu...

O vamă din județ stă de mai bine de 10 ani cu lacătul pe ușă

Punctul vamal de la Racovăţ, singurul din județul Botoșani aflat la graniţa cu Ucraina, stă de mai bine de 10 ani cu lacătul pe ușă. În 2018, lucrările de modernizare au fost finalizate, dar s-a întocmit un proces verbal de suspendare a recepției ca urmare a unor obiecțiuni privind unele lucrări degradate și nerealizate de constructorul inițial, Instal Design SRL. De atunci, lucrurile s-au blocat, iar soluția a întârziat să apară. A venit mai apoi pandemia de coronavirus, iar punctul vamal este în continuare închis.

„În cazul Racovăț, a fost o delegație de la Iași (n.r. – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, care coordonează și activitatea punctelor vamale din județul Botoșani). Era vorba de ultima etapă a procesului verbal de recepție a lucrărilor. Știți bine, vama a fost reabilitată și s-a finalizat acum doi ani, dacă nu mă înșel. Probabil va urma, după procesul final de recepție, discuțiile cu partea ucraineană pentru redeschiderea vămii”, spunea în urmă cu câteva zile prefectul județului Dan Nechifor. Doar că, din păcate, finalizarea sediului nu înseamnă și redeschiderea traficului transfrontalier. „Știți foarte bine, acestea sunt discuții la nivel de minister de Externe”, a adăugat prefectul Dan Nechifor.

Lucrări începute în 2010

Decizia închiderii punctului vamal de la Racovăț a fost luată în februarie 2010, când Guvernul a aprobat Memorandumul privind „Punctele de trecere simplificată de la frontiera dintre România și Ucraina”, prin care intenționa să aducă la standarde Schengen un număr de cinci vămi. La acel moment, Punctul de Trecere a Frontierei înregistra un trafic zilnic de 1.200 de persoane și 350 de mașini, iar standardele Schengen impuneau dotarea punctului cu infrastructură și echipamentele necesare securizării frontierelor externe. Concret, la Racovăț urmau a fi construite spații pentru control, cercetări și trebuia instalată aparatura de supraveghere pe timp de zi și de noapte.

Lucrările ar fi trebuit finalizate în 6 luni, costul total al proiectului fiind de 360.000 de euro. Din păcate, lucrurile nu au mers conform planului. În 2011, firma Instal Design SRL, care a câștigat licitația, a abandonat șantierul, după care s-a reapucat de lucru. Între timp, Consiliul Județean Botoșani a obținut o finanțare nerambursabilă de 3 milioane de euro prin Programul Operațional Comun (POC) România – Moldova – Ucraina pentru reabilitarea drumului Cristinești – Racovăț, destinat accesului în vamă. Șoseaua de 10 km a fost finalizată încă din 2016, dar punctul vamal nu a fost pus în funcțiune.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
4 ° C
4.6 °
1.6 °
80 %
1.8kmh
67 %
vin
11 °
sâm
15 °
Dum
9 °
lun
12 °
mar
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...