Istorii vechi din Botoșani – Sate din ocol ajunse proprietate particulară – Brehuești și Mândrești

Mândreştii vor continua să fie obşte devălmaşă a mai multor răzeşi, o obşte de oameni gospodari, îndeajuns de pricepuţi în a şti şi a stăpâni rosturile bunei chiverniseli, fie că erau ei laici sau aparţineau clerului. La 20 octombrie 1763, bunăoară, Anania, fost vornic de Botoşani, întărea bisericilor din Hânţeşti, Vlădenii din Cornu şi Mândreşti un loc de două dughene în târgul Botoşanilor, lângă dugheana lui Hagi Teodor, fiul lui Petre căpitan. La 26 octombrie acelaşi an, tot Anania, fostul vornic al Botoşanilor, dăruind bisericilor sus-menţionate acel loc din târg din Botoşani se învoieşte cu Hagi Toader, fiul lui Petrea neguţătorul din Botoşani să construiască două dughene pe acel loc, cu cheltuiala lui, plătind chiria locului 30 de lei pe an, urmând să stăpânească acel loc atâta timp cât va binevoi. Banii de la chirie urmau să se dea epitropilor orânduiţi, care-i vor da cu dobândă să servească la repararea bisericilor.

Se pare că înţelegerea a funcţionat un timp îndelungat, pentru că, la 25 octombrie 1785, Dumitraşcu Ouatu din Mândreşti adevereşte că a primit de la Hagi Ivanciu din Botoşani, epitrop al bisericii din Mândreşti, 50 de lei din venitul pentru locul din Botoşani al bisericii. Un an mai târziu, la 26 octombrie 1786, acelaşi Hagi Ivanciu, chiriaşul dughenelor din Botoşani de pe locul dăruit de Hagi Toader bisericilor din cele trei sate şi epitrop al celor trei biserici, dă acestora 25 de lei, cu care s-a achitat bezmenul datorat de numitul pentru cei 22 de ani în care a ţinut dughenele. Totodată, Hagi Ivanciu dă socoteală noilor epitropi, Todor Silion şi Dumitru Gheorghiu.

La 4 mai 1786, Iordache Balş, biv vel vistiernic dă părintelui Leon, mitropolitul Moldovei, moşia sa de la Păltiniş, din ţinutul Dorohoiului, primind în schimb Brehoeştii din ocolul Botoşanilor. Cum Balş nu-şi respectă făgăduiala şi nu dă hotarnica Păltinişului Mitropoliei ba, mai mult, fratele său, vel vornicul Constantin Balş ia prin împresurare şi jumătate din moşia Păltinişului, dichiul Ghedeon, vechil al Mitropoliei cere, la 7 august 1793, anularea schimbului. Iordache Balş nu tăgăduieşte, arătând că hotarnica Păltinişului este la el, dar nu a ajuns încă la Mitropolie pentru că, după moartea mitropolitului Leon, cu care făcuse schimbul, „fiind şi vreme oştirilor” (se referea la războiul ruso – austro – otoman, care a afectat şi teritoriul Ţării Moldovei, n.ns.), hotarnica a fost la un loc cu alte scrisori ale sale, nefiind prin urmare la îndemână, pentru a o putea da, dar acum a dat-o în sfârşit.

La 17 septembrie 1813, Logofeţia cea Mare îi cerea lui Andronache Donici agă să cerceteze şi să facă hotarnică pentru despărţirea moşiei Costeşti, de pe Siret, de către Brehueştii vistiernicului Alexandru Balş, care nu poate veni la faţa locului, neavând actele la îndemână. În familia Balş anumite metehne se moşteneau, pare-se!

În anul 1802, atât Mândreştii, cât şi Berehoeştii erau în ocolul Siretului de la ţinutul Botoşani, „Mândreştii a clirosului din Cordun”, aveau 77 de locuitori birnici, cărora li se adăugau doi scutelnici. Fiind ai mănăstirii Suceviţa, care din 1775 se afla sub ocupaţie austriacă, Mândreştii erau administraţi de către un organism creat de Habsburgi. La 6 noiembrie 1804, moşia Mândreşti era amintită printre cele cumpărate de de la Curtea austriacă şi care aparţinuseră mai înainte mănăstirilor din Bucovina. Conform „preţăluirii”de la data sus menţionată, Mândreştii valorau 25.000 lei. Printre membrii „cartelului” de boieri cumpărători se afla şi Iordache Balş biv vel vistiernic. Tot la 1802, „Berhoeştii” erau ai vistiernicului Iordache Balş, care avea pe moşia sa trei scutelnici şi 139 de birnici. La 1816, însă, ambele sate îi aparţineau vistiernicului Alecu Balş. „Ber<i>hoeştii aveau 105 birnici, care dădeau un „cifert” de 275 lei, iar Mândreştii 62 de birnici, cu o contribuţie la „cifert” de 160 lei. La Brehuieşti, Alecu Balş avea 12 scutelnici, iar la Mândreşti, unde moşia era mai mică şi locuitorii mai puţini, doar patru.

 

Dicționar de termeni istorici

 

Dichiu – iconom, administrator al bunurilor unei biserici sau mănăstiri. În mănăstiri, era considerat „păzitorul dreptății ” (din neogrecescul dikaios  = drept, just), trebuia să fie călugăr și ținea pecetea.

 

Prof. dr. Daniel BOTEZATU

Deja ai votat!