Povestea vorbei – Panică

De câte ori nu am fost cuprinși de un sentiment puternic de teamă, am fost îngroziți, am avut senzația că înnebunim, că ne pierdem mințile? De prea multe ori, din păcate, pentru că ritmul și stresul cotidian sunt mult mai puternice decât pe vremea părinților sau bunicilor noștri. Ori de câte ori am experimentat o asemenea senzație am trăit, de fapt, un sentiment de panică. „Panică”, un cuvânt ale cărui origini se află în antichitatea și mitologia vechilor greci. Termenul provine din grecescul „panikos”, care însemna „referitor la Pan”. Pan, despre care am mai scris într-un articol mai vechi, referitor la originile teatrului, era o divinitate importantă a mitologiei grecești, avându-l ca echivalent, în mitologia romană, pe Faunus. Grecii i-au asociat numele cu termenul „pan”, traductibil prin „tot, întreg”. Pan era fiul lui Hermes, mesagerul zeilor și zeu al comerțului. Se spune că Pan s-a născut pe deplin dezvoltat, iar când mama lui, o nimfă, l-a văzut a fugit îngrozită. Tatăl său l-a abandonat pe muntele Olimp, unde zeii, în frunte cu Dionysos, se amuzau de înfățișarea sa. Era descris ca o ființă jumătate om, jumătate animal, având torsul unui bărbat, coarne, picioare și coadă de țap, corpul acoperit de păr, cu barbă groasă, nasul cârn și urechile ascuțite. Era zeu protector al păstorilor și turmelor și din cauza înfățișării sale trăia ascuns în umbra codrilor, de unde pândea nimfele. Era capabil să scoată țipete asemănătoare tunetelor, care îi înfricoșau pe hoții ce îi atacau pe păstori și turmele lor. Adeseori era înfățișat în cortegiul lui Dionysos, și este asociat cu inventarea naiului („flautul lui Pan”). Se spune că avea un apetit sexual nestăvilit și multe nimfe pe care el urmărea să le posede au ales diferite forme de a se transforma spre a scăpa de el. Una dintre aceste nimfe a fost Syrinx, care urmărită de Pan și în pericol de a fi ajunsă, pe malul unui râu, a fost transformată de către nimfele râului, la rugămințile sale disperate, în trestie. Sub efectul respirației sacadate a zeului frustrat, trestiile au început să scoată niște sunete tânguitoare, și cum Pan nu știa care dintre acestea este Syrinx a rupt mai multe dintre ele și prin alăturarea lor a alcătuit naiul, numit de greci și syrinx, naiul devenind de atunci de nelipsit pentru Pan. Tot în legătură cu el, o legendă a grecilor consemnează că în anul 490 î. Hr., când o mare armată persană a atacat lumea elenă, atenienii au trimis un sol la spartani, pentru a le solicita ajutorul. Solul a fost abordat de către zeul Pan, care a promis că va îngrozi armata persană dacă atenienii i se vor închina lui. În timpul bătăliei, strigătele puternice ale lui Pan au alungat soldații perși. Zeul era furios și pentru că atenienii, ocupați cu respingerea inamicului, nu apucaseră să i se închine, conform promisiunii solului lor. De asemenea, vocea sa grozavă i-a speriat și pe Titani, în lupta lor cu zeii Olimpului. Înfățișarea sa înspăimântătoare, vocea asemenea unui tunet, faptul că prin aparițiile sale neașteptate îi înfricoșa pe călători, toate acestea au făcut ca numele său să fie asociat cu sentimentul de teamă extremă, la limită cu pierderea cunoștinței. Este ceea ce numim astăzi panică.

Prof. dr. Daniel BOTEZATU

Reprezentare sculpturală a lui Pan, cu înălțimea de 2,79 m, cunoscută sub numele de „satirul de la Valle”, descoperită la Roma, lângă teatrul lui Pompei, datând de la sfârșitul epocii elenistice

Peisaj cu Pan și Syrinx, tablou în ulei pictat de către marii pictori Peter Paul Rubens și Jan Brueghel cel Tânăr în prima jumătate a secolului al XVII-lea

Pan și Syrinx, de Jean-François de Troy, 1722-1724, expus la Muzeul Paul Getty din Los Angeles – California

Deja ai votat!