joi, martie 28, 2024
AcasăLocal BTDoina Federovici se vaccineaza după ce Cosmin Andrei a declarat că s-a...

Doina Federovici se vaccineaza după ce Cosmin Andrei a declarat că s-a săturat de mască (video)

Doina Federovici, preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, s-a vaccinat astăzi împotriva Covid19, la aproape cinci luni după debutul campaniei de imunizare la nivel naţional. Oficialul s-a imunizat cu ser produs de Pfizer.

Decizia Doinei Federovici vine în contextul în care, recent, în cadrul unei conferinţe de presă, colegul de partid al şefei de la CJ, primarul social democrat al municipiului Botoşani, Cosmin Andrei a declarat că s-a săturat de mască şi nu înţelege de ce ar trebui cetăţenii care s-au vaccinat să o poarte în continuare. Asta în contextul în care el nu s-a vaccinat şi a precizat că va face acest lucru când Guvernul va spune că cei care s-au vaccinat nu mai trebuie să poarte mască.

Prezentă şi ea la controversata conferinţa de presă, care, culmea, avea ca temă chiar promovarea vaccinării, pentru a salva cumva situaţia ingrată creată de colegul său de partid, Doina Federovici a precizat că ea se va imuniza în cadrul maratonului ce are loc în acest weekend în faţa Muzeului Judeţean de Istorie, de pe Pietonalul Unirii. Întrebată de ce nu s-a vaccinat până acum, în contextul în care se implică în campanii care promovează vaccinarea, Doina Federovici a precizat ca a așteptat vaccinarea celor vulnerabili.

La acelaşi eveniment a fost prezent şi prefectul Dan Nechifor, la rândul său nevaccinat. Acesta a precizat că nu s-a imunizat deoarece suferă de o serie de alergii și probleme de sănătate şi că va face acest pas atunci când medicii îi vor permite.

Astăzi, întrebată dacă îi va urma exemplul şi colegul său de partid, aceasta a declarat că este convinsă de acest lucru. „Domnul primar a spus că se va vaccina. Nu a spus nici o secundă că nu îmbrăţişează acest demers. Cu siguranţă va anunţa în perioada următoare momentul în care se va imuniza”, a declarat Doina Federovici.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
10.2 ° C
13.7 °
10 °
54 %
4.7kmh
46 %
joi
11 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...