spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTAu început lucrările de modernizare a drumului național 29D Botoșani - Ștefănești

Au început lucrările de modernizare a drumului național 29D Botoșani – Ștefănești

Lucrările de modernizare pe drumul național DN 29D, Botoșani – Ștefănești, au început în forță. Constructorul a realizat deja drumurile tehnologice din zona viaductelor, podurilor și podețelor, a debitat marginile părții carosabile și a îndepărtat vegetația în vederea execuției casetelor de supralărgire și s-a aprovizionat cu materiale de granulare în organizarea de șantier din kilometrul 18. „Au terminat deja determinarea și marcarea sectoarelor”, au adăugat reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași, cei care monitorizează investiția.

Licitația pentru modernizarea drumului a fost câștigată de către un consorțiu condus de compania Autotehnorom și din care mai fac parte OPR Asfalt (Timișoara), Obras Publicas Y Regadios Sa (Toledo – Spania) și Evalcons Tech (Bacău). Proiectul prevede modernizarea a 42,739 kilometri de șosea, însă lucrările ar urma să se facă pe tronsoane. Valoarea lucrărilor autorizate este de 208,4 milioane de lei fără TVA. Modernizarea va schimba radical aspectul șoselei.

Drumul va avea cinci poduri noi 

Astfel, potrivit reprezentanților DRDP Iași, șoseaua va cuprinde cinci poduri noi, alte trei poduri existente urmând să fie reabilitate. „Cel mai mare pod este cel de la kilometrul 31+516, peste pârâul Jijia, care are trei deschideri (16+21+16 m) și lungimea totală de 58,55 metri. Partea carosabilă pe pod va fi lată de 7,80 metri, încadrată de două trotuare de 1,65 metri”, spun reprezentanții DRDP Iași. Aici sunt prevăzute lucrări de reabilitare a podului, cu modificarea elementelor de gabarit actuale, dar cu păstrarea structurii de rezistență. În plus, pe unele tronsoane traseul drumului va fi modificat. Pentru sectoarele cu teren instabil, s-a prevăzut execuția a trei viaducte.

Şantier organizat pentru Botoșani – Târgu Frumos 

Și pe drumul european E 58 Botoșani – Târgu Frumos au început lucrările pentru organizarea de șantier, fiind delimitate amplasamentele lucrărilor. Valoarea investiției este de 250,7 milioane de lei fără TVA. Reabilitarea presupune modernizarea a 71,512 kilometri, dintre care 39 de kilometri pe teritoriul județului Botoșani, va costa 267,3 milioane de lei plus TVA, cu 1,3 milioane de lei mai puțin decât valoarea estimată la care a fost scoasă lucrarea la licitație.

Pe lângă refacerea căii de rulare, investiția mai cuprinde reabilitarea a opt poduri pe tot traseul şi construirea unuia nou. Asocierea care a câștigat licitația este condusă Aqua Parc Slobozia (Neamț). Din asociere mai fac parte Mavgo Holding (Tașca – Neamț), firma slovacă Vahoslav (Slovacia) și Trameco (Bihor).

 

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
10.1 ° C
12.7 °
10 °
86 %
1.8kmh
13 %
joi
19 °
vin
9 °
sâm
18 °
Dum
21 °
lun
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să conduci verde cu mașina electrică, dar nu strică să fii și prevăzător.

EDITORIAL

Nu am idee câtă lume cunoaște pilda cu broscuța surdă și, de aceea, pentru a fi sigur că voi fi înțeles așa cum trebuie...

EPIGRAMA ZILEI

Foaie verde și-o sipică, Badea are ... leafa mică Dar spune la orișicare Că eu am ... poșeta mare! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...