joi, aprilie 18, 2024
AcasăLocal BTIndemnizaţiile membrilor CA în companiile de stat vor fi plafonate

Indemnizaţiile membrilor CA în companiile de stat vor fi plafonate

Pornind de la faptul că Guvernul PNL-USR-PLUS invocă mereu de lipsa banilor, parlamentarii PSD au iniţiat un proiect de lege pentru a opri risipa din banii publici. Este vorba despre un proiect care modifică legea guvernanței corporative. Potrivit iniţiatorilor, se doreşte decuplarea de la banul public a clientelei de partid a PNL şi USR. Practic, nici o persoană nu va mai câştiga zeci de mii de euro doar făcând parte din aceste consilii de administrație.

Potrivit proiectului de lege, în CA-uri vor fi numiţi doar profesioniști, a căror pregătire și experiență au legătură cu domeniul de activitate al companiilor unde statul este acţionar majoritar. „Nu o să mai găsiți în viitoarele reprezentări în CA-uri chelneri, ciocli sau lipitori de afișe pe care i-au folosit PNL sau USR în campaniile electorale”, a declarat Marcel Ciolacu, preşedintele PSD.

Unul dintre iniţiatori este deputatul Marius Budăi

Unul dintre iniţiatorii proiectului este botoşăneanul Marius Budăi. „Guvernul actual vorbeşte tot timpul că nu are bani. Încearcă să plafoneze unele cheltuieli prin îngheţarea veniturilor populaţiei, dar a populaţiei care este necăjită, a celor un milion de pensionari cu 800 de lei, a celor 1,6 milioane de salariaţi cărora în bătaie de joc le-au dat câte doi lei pe zi posibilitatea să crească salariul minim. Guvernul nu face nimic să plafoneze cheltuielile unde este dezmăţ pe bani publici. Dacă tot suntem în austeritate, haideţi să vedem cum facem”, a declarat Marius Budăi.

Potrivit acestuia, analizând situaţia din Consiliile de Administraţie (CA-uri) ale companiilor de stat, a reieşit că există persoane care fac parte din mai multe CA-uri, iar componenta variabilă a indemnizaţiei îi ajută să primească lunar sume importante. „Atunci s-a plafonat această indemnizaţie la de două ori salariul minim brut pe ţară, plus posibilitatea ca o persoană să facă parte în acelaşi timp doar din două CA-uri ale companiilor de stat. Plafonarea se face la nivelul salariului minim brut pe ţară pentru cei din executiv şi la de două ori salariul mediu brut pe ţară la cei de conducere. Şi mai este un aspect. Prelungirea mandatului să nu se mai facă automat, ci în urma unei evaluări”, a explicat Marius Budăi. De asemenea, în cazul în care indicatorii de performanță stabiliți de autoritatea tutelară nu sunt îndepliniți, indemnizația lunară a membrilor CA poate fi diminuată.

Sperăm să fie adoptată în sesiunea din toamnă”

Cei din majoritatea parlamentară nu au dorit să pună pe ordinea de zi a Senatului această lege. Noi vom solicita prin liderul de grup de la Senat să fie pusă pe ordinea de zi şi va intra în dezbateri. Dacă sunt amendamente şi discuţii pe această lege, aşa cum se întâmplă în comisiile de specialitate, vom amenda legea, pentru că asta înseamnă dezbatere. Sperăm să fie adoptată în sesiunea din toamnă. Întâi la Senat şi după aceea la Camera Deputaţilor, în calitate de cameră decizională”, a mai spus Marius Budăi.

Întrebat de ce nu a existat o astfel de iniţiativă legislativă atunci când PSD se afla la guvernare, parlamentarul botoşănean a răspuns că atunci erau alte priorităţi. „Dacă facem toate legile odată, înseamnă că nu mai facem legi ulterior. Atunci au fost priorităţi pe veniturile populaţiei, pe creşterea investiţiilor, pe atragerea de fonduri”, a concluzionat Marius Budăi.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
6.5 ° C
6.7 °
4.9 °
96 %
2.7kmh
100 %
joi
6 °
vin
11 °
sâm
15 °
Dum
14 °
lun
13 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Senatorul Trufin arată pe unde se poate ieși cel mai rapid din județ. Nu acum, în viitor, evident.

EDITORIAL

Ca la fiecare patru ani, înainte de începerea cursei electorale, stâlpii electrici ai județelor, în special cei din orașe, s-au umplut cu postere cu...

EPIGRAMA ZILEI

Găina bătrână Face ciorba bună, Puica tinerea Face ce vrea ea!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...