vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTÎnchisoare cu executare pentru șoferul beat care a ucis doi bărbați cu...

Închisoare cu executare pentru șoferul beat care a ucis doi bărbați cu mașina

Un șofer care a provocat un accidentul mortal soldat cu decesul a doi bărbați a fost condamnat la închisoare cu executare. Acuzat de ucidere din culpă în formă agravantă, vătămare corporală din culpă și conducere sub influența băuturilor alcoolice, Valerică Murariu, în vârstă de 54 de ani, s-a ales cu o pedeapsă de cinci ani închisoare în regim de penitenciar. Totodată, firma la care era asigurată mașina implicată în accident a fost obligată să plătească daune morale și materiale de peste 3 milioane de lei față de urmașii victimelor. Sentința a fost pronunțată săptămâna trecută de Judecătoria Dorohoi, însă nu este definitivă.

Tragedia a avut loc în noaptea de 12 spre 13 septembrie 2020, când Valerică Murariu, din comuna Cristinești, aflat la volanul unei autotutilitare, circula pe drumul comunal DC 81, pe raza localității Dumbrăvița. La un moment dat, el a pierdut controlul asupra direcției de mers, iar mașina a ajuns pe sensul opus unde a izbit în plin un faeton, în care se aflau trei bărbați. Unul dintre aceștia a reușit să sară din atelaj înainte de producerea coliziunii, însă, în urma impactului ceilalți doi bărbați au decedat.

Şoferul era beat 

Cercetările efectuate de polițiști aveau să arate că Valerică M. era băut, analizele de laborator indicând o îmbibație alcoolică de 2,27g‰ alcool pur în sânge la prima probă, respectiv de 2,08g‰ alcool pur în sânge la a doua probă.

Totodată, expertiza tehnică făcută în cauză a arătat că mașina circula cu o viteză de 70 kilometri pe oră, peste limita legală, iar cu circa 20 de metri înainte de producerea accidentului a pătruns pe sensul opus de mers, unde a izbit atelajul în care se aflau cei trei bărbați. Este drept, faetonul nu era semnalizat, iar cei din atelaj nu purtau haine cu elemente reflectorizante, accidentul având loc după lăsarea întunericului.

 

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
8.9 ° C
11.6 °
8.3 °
63 %
1.3kmh
31 %
joi
9 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...